Coliziune România-Comisia Europeană în energie: Bucureștiul va păstra plafonarea prețurilor la curent și gaze
România a luat act de solicitările Comisiei Europene în ceea ce privește cadrul legislativ actual aferent sistemului energetic românesc. Schema de compensare și plafonare va rămâne în vigoare în forma actuală, așa cum prevede legea, cel puțin până la 1 aprilie 2025, iar pentru perioada următoare, România se va consulta îndeaproape inclusiv cu specialiștii Comisiei Europene, astfel încât să putem asigura un preț cât mai accesibil și competitiv la energie electrică și gaze naturale pentru toți românii și mediul de afaceri.
Explicarea procedurii de infringement:
Procedura de infringement demarată de Comisia Europeană este într-o etapă incipientă, în care România a primit o scrisoare de punere în întârziere. Aceasta nu reprezintă o condamnare sau sancțiune, ci un apel la clarificare și ajustare a legislației naționale pentru a fi conformă cu normele Uniunii Europene.
Termene și următoarele etape: România are două luni pentru a răspunde și a furniza informații suplimentare sau pentru a propune soluții care să corecteze problemele identificate. Dacă răspunsul nu este considerat satisfăcător, Comisia poate emite un aviz motivat, urmat eventual de sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Procedura poate dura luni sau chiar ani, oferind astfel timp pentru a discuta și implementa soluții.
Colaborare RO-COM
RO/Ministerul Energiei are un dialog deschis cu Comisia Europeană și este pregătit să colaboreze pentru a ajunge la o soluție care să respecte directivele europene, dar și să protejeze interesele cetățenilor români.
Justificări
Un argument esențial este că măsurile luate de România au avut ca scop protejarea populației și asigurarea securității energetice într-un context dificil, generat de criza energetică europeană. Măsurile au fost aplicate pentru a preveni creșterea extremă a prețurilor la energie pentru consumatori, în special pentru gospodării și instituții publice esențiale, și pentru a menține stabilitatea pieței energetice interne.
Gestionarea impactului prețurilor volatile
România a adoptat aceste măsuri ca un răspuns temporar pentru a gestiona impactul creșterii volatilității prețurilor la energie pe piețele internaționale și pentru a asigura accesul la energie la prețuri accesibile pentru cetățeni și companii.
Sebastian Burduja, Ministrul Energiei: ”România colaborează cu Comisia Europeană pentru a găsi soluții și trebuie subliniat faptul că măsurile naționale adoptate până acum au avut ca principal scop protejarea cetățenilor și a securității energetice naționale într-un context de criză. Mesajul nostru este clar: dialog deschis și adaptare la contextul european, dar și de responsabilitate față de cetățeni, în această iarnă, prețurile în facturi rămân plafonate. România va ridica în cadrul reuniunii Consiliului Energie din 15 octombrie problemele structurale de infrastructură care contribuie direct la creșterea prețurilor la energie în Europa de Sud-Est. Congestiile transfrontaliere și capacitatea limitată de interconectare împiedică piețele din regiune să beneficieze de stabilitatea prețurilor observată în alte părți ale Uniunii Europene.”
Măsurile adoptate au fost gândite ca o reacție de urgență într-un context excepțional. România a acționat conform unor mecanisme permise de legislația europeană în cazuri de criză, cum ar fi Regulamentul UE privind intervențiile de urgență pe piața energiei electrice (Regulamentul 2022/1854), care permite statelor membre să intervină pentru a proteja cetățenii în fața prețurilor ridicate (într-adevar unele dispoziții din regulament au expirat deja anul trecut).
Pe măsură ce situația energetică se stabilizează, România va evalua și ajusta măsurile astfel încât să respecte mai bine normele UE, dar fără a compromite protecția populației și stabilitatea pieței interne.
Motivul solicitării de informații suplimentare:
Comisia consideră că măsurile implementate de România ar putea contraveni legislației UE privind piața internă de energie electrică (Directiva 2019/944 și Regulamentul 2019/943). Pentru a emite un aviz motivat sau a continua procedurile, Comisia trebuie să înțeleagă pe deplin toate implicațiile acestor măsuri și efectele reale asupra pieței interne și concurenței, inclusiv în ceea ce privește traderii și furnizorii de energie.
Solicitarea de informații suplimentare reflectă dorința Comisiei de a clarifica toate detaliile înainte de a lua măsuri suplimentare în cadrul procedurii de infringement