Coloană de zece kilometri de tiruri care aşteaptă trecerea frontierei. Timpul de aşteptare e de 140 de minute
Tirurile care ies din România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu-Ruse formează, joi dimineaţă, cozi de aproximativ zece kilometri pe prima bandă de mers a DN 5 Bucureşti – Giurgiu şi au de aşteptat 140 de minute la controlul de frontieră.
„În ultimele 24 de ore s-a prezentat un număr foarte mare de camioane pentru tranzitul PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, motiv pentru care timpii de aşteptare la controlul de frontieră sunt ridicaţi. Poliţiştii de frontieră giurgiuveni lucrează la capacitate maximă, pe cinci artere de circulaţie. În ultimele 24 de ore s-au prezentat la intrarea în ţară 1.272 de camioane, 942 de autoturisme, 405 microbuze, 27 motociclete, 23 de autocare şi 4.539 persoane, iar pe sensul de ieşire s-au prezentat 1.325 de camioane, 1.092 de autoturisme, 222 de microbuze, 27 de autocare, cinci motociclete şi 5.242 de persoane”, a declarat joi, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Roxana Popazu, pentru Agerpres.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, timpul de aşteptare al camioanelor la ieşirea din România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, este de 140 de minute, pe sensul de intrare este de 60 de minute, iar pentru autoturisme timpul de aşteptare este de 20 de minute atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire.