Comentariu în presa maghiară: Transilvania de Nord – Darul lui Stalin pentru România, iar întrebarea acum este dacă ”va exploda mămăliga?”

Deciziile recente din politica românească și tendințele naționaliste tot mai vizibile readuc în atenție o serie de întrebări fundamentale despre rolul țării în jocurile geopolitice ale Europei.

Pe cât de complexă este situația actuală, pe atât de relevante rămân lecțiile istoriei. În acest context, România continuă să fie un actor surprinzător și greu de încadrat, capabil să își recalibreze rapid pozițiile politice și aliniamentele internaționale, în funcție de interesele de moment, comentează Névai Gábor în Mandiner.

Redăm mai jos poziția comentatorului maghiar:

O perspectivă istorică: Darul otrăvit al lui Stalin

După cel de-al Doilea Război Mondial, România a primit de la Stalin un „dar” sub formă de teritoriu: revenirea Transilvaniei de Nord în granițele sale. Această concesie nu a fost însă o favoare, ci un preț pe care Uniunea Sovietică l-a impus pentru a aduce România definitiv sub umbrela comunismului. Regimul Ceaușescu, deși a cochetat cu o politică aparent independentă față de Moscova, a perpetuat o dinamică politică bazată pe naționalism exacerbat și control represiv, iar influențele sale se resimt și astăzi.

22:51 • Internațional

Polițiștii din Germania sunt îngrijorați: România și Bulgaria în Schengen ar putea pune în pericol siguranța publică

21:37 • POLITICĂ

România, în presa din Grecia: Prima lovitură de stat „constituțională” din UE

Întrebarea este dacă acest „dar” al istoriei, combinat cu o mentalitate politică specifică regiunii, creează o predispoziție spre un model politic instabil, unde naționalismul servește drept liant principal. În România, indiferent de culoarea politică – de la liberali la social-democrați – naționalismul este o constantă, iar abordarea politică față de minorități, în special maghiari, a rămas o sursă de tensiune.

Naționalismul ca bază a politicii românești

Un fenomen unic în politica românească este felul în care toate partidele, indiferent de ideologie, converg asupra unui punct comun: naționalismul. Deși retorica și metodele diferă, linia de bază rămâne aceeași, iar acest lucru are implicații directe asupra comunităților minoritare, în special maghiarii din Transilvania. De la partidele mainstream până la cele mai radicale mișcări, românii au o capacitate remarcabilă de a utiliza naționalismul ca instrument de mobilizare și de consolidare a puterii.

Cu toate acestea, există o diferență clară între naționalismul „soft” al partidelor tradiționale și discursul radical al unor partide emergente. Dacă mainstream-ul adoptă o abordare moderată și strategică pentru a-și păstra imaginea externă, noile mișcări politice – precum cele de inspirație neolegionară – nu au rețineri în a contesta însăși existența drepturilor minorităților naționale, mergând până la negarea dreptului acestora la resurse și teritorii.

Tensiunile dintre Occident și Est

În relația sa cu Occidentul, România joacă un rol dublu. Pe de o parte, este văzută ca un bastion strategic al NATO și UE, un aliat de încredere datorită proximității sale față de Ucraina și resurselor sale naturale. Pe de altă parte, realitățile interne, precum influența extensivă a serviciilor secrete, corupția endemică și o democrație fragilă, sunt subiecte mai puțin discutate, dar care ridică întrebări despre stabilitatea pe termen lung a țării.

Aceste tensiuni au fost accentuate recent de invalidarea alegerilor prezidențiale, o decizie fără precedent în istoria Uniunii Europene. Suspiciunile legate de influența rusească au oferit un pretext pentru această măsură radicală, dar criticii subliniază că adevăratele motive sunt legate mai degrabă de păstrarea status quo-ului politic. Situația este cu atât mai sensibilă cu cât câștigătorul primului tur al alegerilor, Călin Georgescu, a adoptat un discurs anti-sistem și s-a poziționat împotriva războiului din Ucraina – o poziție care contravine narațiunii dominante a Occidentului.

„Explodează mămăliga”? Lecțiile istoriei și viitorul incert

România a demonstrat de-a lungul istoriei o abilitate deosebită de a-și schimba aliniamentele politice. De la alianțele din timpul celor două războaie mondiale până la integrarea în NATO și UE, politica sa a fost mereu influențată de circumstanțe externe. Totuși, această flexibilitate vine la pachet cu o fragilitate internă: naționalismul excesiv și dependența de factori externi pot genera instabilitate.

Dezvoltarea economică impresionantă a României din ultimele decenii contrastează cu deficiențele democrației și polarizarea socială. În timp ce în capitalele occidentale România este adesea prezentată ca o poveste de succes a integrării europene, realitatea de pe teren este mult mai complexă. De la problemele cronice de infrastructură la o societate profund stratificată, România rămâne un spațiu unde contradicțiile trecutului și provocările prezentului creează un amestec exploziv.

În acest context, întrebarea „explodează mămăliga?” rămâne relevantă. Dinamica politică a României are implicații nu doar pentru vecini, precum Ungaria, dar și pentru întregul proiect european. Lecțiile istoriei ne arată că orice schimbare majoră în politica românească semnalează adesea un moment de cotitură în regiune. Dacă aceste tensiuni vor escalada sau vor fi gestionate în mod constructiv, depinde de abilitatea liderilor de a naviga printre interesele interne și presiunile externe.

Un lucru este cert: indiferent de direcția pe care o va alege România, impactul deciziilor sale va depăși granițele proprii.