Comisarul general al Gărzii de Mediu, Aurelian Păduraru, a fost ales președinte al Organizației Pensionarilor din PNL Galați
Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Aurelian Păduraru, a fost ales în funcția politică în care fusese numit interimar, fiind ales președinte al Organizației Pensionarilor din PNL Galați, redenumită recent Organizația Seniorilor Naționali Liberali Galați.
Aurelian Păduraru are 53 de ani și este pensionar MAI. El s-a pensionat în 2018, adică la vârsta de 49 de ani.
Cu prilejul sărbătorii pe 1 octombrie a „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice” la Galați au avut loc alegerile pentru biroul de conducere al Organizației Seniorilor Naționali Liberali din județul Galați. Cei 102 participați la ședință l-au ales președinte al organizației pe Aurelian Păduraru.
Păduraru a respectat tipicul unor astfel de evenimente, s-a fotografiat cu cei care l-au votat, le-a mulțumit pentru încrederea acordată, a declarat că este onorat de această funcție, dar bineînțeles că în postarea de pe facebook i-a mulțumit președintelui Județenei PNL Galați, deputatul George Stângă, care în martie 2021 l-a propulsat de la statutul de pensionar MAI în funcția de secretar de stat la MAI, iar pe 30 mai 2022 l-a transferat din conducerea MAI în funcția de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.
„Îi mulțumesc pentru întregul său sprijin președintelui PNL Galați, George Stângă, cel care a susținut în mod constant consolidarea structurilor interne ale filialei, atât de seniori, cât și de tineret și femei. Fiecare dintre aceste organizații reprezintă o componentă esențială pentru succesul filialei PNL Galaţi”, a spus șeful Gărzii Naționale de Mediu, care a conturat și prioritățile sale de președinte al Organizației Pensionarilor din PNL Galați:
„Numai dacă ne asociem, dacă suntem uniți, putem să ne îndeplinim toate obiectivele. Îmi propun să fim o echipă în cadrul PNL Galați de pe urma căreia să se vadă cu adevărat rezultate”.
Aurelian Păduraru a fost polițist la „Cercetări Penale” din anul 1994 până în 1996, când a devenit pentru doi ani șeful poliției din orașul Târgu Bujor, de unde s-a întors la „Cercetări Penale”.
În 2005, a devenit șeful Serviciului de Pașapoarte din Galați, funcție din care s-a pensionat în decembrie 2018.
În 2020 a candidat pentru funcția de primar al comunei gălățene Foltești, dar a obținut numai 505 voturi, fiind învins de candidatul PSD, care a obținut un scor dublu, adică exact 1.010 voturi.
Potrivit declarației de avere din martie 2021, când devenea secretar de stat la MAI, în 2020 Aurelian Păduraru a încasat de la Casa de Pensii a MAI suma de 79.200 lei, adică o pensie lunară de 6.600 lei.
Acum, la pensia virată lunar de Casa de Pensii a MAI se adaugă și salariul de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.