Comisia Europeană aprobă împrumutul de 62 milioane euro pentru Blue Air
Comisia Europeană a aprobat garanția românească pentru împrumuturi în valoare de 62 milioane euro (circa 301 milioane lei) pentru compania aeriană Blue Air. Ajutorul este menit să despăgubească compania pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19 și să furnizeze lichidități pentru continuarea activității. Pe lângă ajutorul pentru Blue Air, statul român a aprobat un ajutor și pentru compania de stat Tarom, în valoare de 317 milioane lei.
„Sectorul aviației a fost grav afectat de pandemia de COVID-19. Această garanție pentru împrumuturi în valoare de 62 de milioane EUR îi va permite României să despăgubească parțial Blue Air pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei. Totodată, garanția îi va oferi companiei resursele necesare pentru a acoperi o parte din nevoile urgente și imediate de lichidități cu care se confruntă”, spune Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, responsabilă cu politica în domeniul concurenței.
Blue Air este o companie aeriană românească privată cu sedii în România, Italia și Cipru. Cu o flotă de 18 avioane, Blue Air a deservit 92 de rute și 15 țări, transportând peste 4 milioane de pasageri în 2019.
Blue Air îndeplinea condițiile pentru a fi considerată o întreprindere aflată în dificultate la 31 decembrie 2019, înainte de pandemia de COVID-19. Mai precis, compania înregistra pierderi din cauza investițiilor ample pe care le-a întreprins începând din 2016 pentru a-și îmbunătăți rețeaua de rute. Compania aeriană redevenise profitabilă în 2019 și la începutul anului 2020, însă, ca și alte companii din sectorul aviației, a înregistrat pierderi semnificative din cauza pandemiei de COVID-19 și a restricțiilor de călătorie pe care guvernul României și alte guverne au fost nevoite să le impună pentru a limita răspândirea virusului. În prezent, compania se confruntă cu nevoi urgente de lichidități.
Măsura de sprijin românească
România a notificat Comisiei o măsură de ajutor în valoare de 62 de milioane euro care să sprijine Blue Air, compensând compania aeriană pentru pierderile cauzate direct de pandemia de COVID-19 și oferindu-i resursele necesare pentru a-și acoperi nevoile urgente și imediate de lichidități până în ianuarie 2021.
- Aproximativ 28 de milioane euro (aproximativ 137 de milioane lei) – garanție publică menită să despăgubească Blue Air pentru daunele cauzate direct de pandemia de COVID-19 și de restricțiile de călătorie introduse de România și de alte țări de destinație pentru a limita răspândirea coronavirusului în perioada 16 martie 2020-30 iunie 2020 și
- Aproximativ 34 de milioane euro (aproximativ 164 de milioane lei) – ajutor pentru salvare sub forma unei garanții publice asociate unui împrumut destinat să acopere parțial nevoile de lichidități acute cu care se confruntă Blue Air din cauza pierderilor mari din exploatare pe care le-a suferit în urma pandemiei de COVID-19.
Blue Air nu este eligibilă pentru a primi sprijin în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat al Comisiei, care se adresează întreprinderilor care nu erau încă în dificultate la data de 31 decembrie 2019. Prin urmare, Comisia a evaluat măsura în temeiul altor norme privind ajutoarele de stat, în conformitate cu notificarea din partea României.
Pentru compensarea daunelor, Comisia consideră că pandemia de COVID-19 reprezintă un eveniment excepțional, având în vedere caracterul său extraordinar și neprevăzut și impactul economic semnificativ pe care l-a generat. Prin urmare, intervențiile excepționale din partea statelor membre menite să compenseze daunele legate direct de pandemie sunt justificate.
Comisia a constatat, în special, faptul că ajutorul acordat de România va compensa daune legate direct de pandemia de COVID-19. O firmă de audit extern independentă va verifica faptul că ajutorul nu depășește valoarea daunelor suferite în perioada 16 martie – 30 iunie 2020. În urma auditului, va trebui ca orice sprijin public primit de Blue Air peste nivelul daunelor suferite efectiv să fie returnat României. Prin urmare, riscul de supracompensare este exclus. De asemenea, Comisia a constatat că măsura este proporțională, deoarece compensația nu depășește ceea ce este necesar pentru acoperirea daunelor.
În ceea ce privește ajutorul pentru salvare, Comisia l-a evaluat în temeiul Orientărilor sale din 2014 privind ajutoarele de stat pentru salvare și restructurare care le permit statelor membre să sprijine întreprinderile aflate în dificultate, cu condiția, mai ales, ca măsurile de sprijin public să fie limitate în timp și ca domeniu de aplicare și să contribuie la realizarea unui obiectiv de interes comun. Ajutorul pentru salvare poate fi acordat pentru maximum șase luni pentru a-i acorda unei întreprinderi suficient timp pentru a găsi soluții într-o situație de urgență.
România s-a angajat să se asigure că, după șase luni, garanția publică va înceta sau Blue Air fie va prezenta un plan de lichidare, fie va efectua o restructurare cuprinzătoare pentru a deveni viabilă pe termen lung. O astfel de restructurare ar face obiectul evaluării și aprobării de către Comisie.
Comisia a constatat că măsura va contribui la asigurarea continuării ordonate a serviciilor de zbor pentru aproximativ 400.000 de pasageri care fie au rezervat un zbor cu Blue Air în următoarele luni, fie așteaptă să li se ramburseze biletul anulat. Mai mult, măsura va contribui la menținerea conectivității regionale pentru numărul semnificativ de cetățeni români care lucrează în străinătate, precum și pentru mici întreprinderi locale care depind de biletele accesibile oferite de Blue Air pe o rețea de rute dezvoltată de companie pentru a răspunde nevoilor specifice ale acestora. În același timp, condițiile stricte asociate împrumutului în ceea ce privește remunerarea și utilizarea fondurilor, precum și durata limitată a ajutorului vor reduce la minimum denaturarea concurenței care ar putea fi cauzată de sprijinul acordat de stat.