Comisia Europeană consultă publicul cu privire la o mai bună protecţie a pasagerilor
Comisia Europeană a anunţat vineri că a demarat o procedură de consultare prin care solicită opiniile publicului pentru a consolida şi a simplifica legislaţia UE privind drepturile pasagerilor (ţinând cont de învăţămintele desprinse din pandemia de COVID-19), precum şi pentru a o adapta mai bine la crizele viitoare, se arată într-un comunicat de presă al CE.
Deşi legislaţia actuală protejează pasagerii care folosesc în mod combinat toate modurile de transport, înaintea, în timpul şi după încheierea călătoriei, există în continuare provocări. Printre acestea se numără, de exemplu, aspectele practice ale aplicării reglementărilor privind drepturile pasagerilor şi problemele cauzate de întârzierea sau anularea zborurilor din UE în vara anului 2022.
„După doi ani de perturbări cauzate de pandemie, cu efecte semnificative asupra planurilor noastre de călătorie, este important să colectăm opiniile pasagerilor cu privire la drepturile care îi protejează. Trebuie să învăţăm din experienţele recente şi să vedem cum putem asigura rezilienţa sistemului la perturbări majore ale călătoriilor, de la un mod de transport la altul”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.
Potrivit Executivului comunitar consultarea acoperă cinci subiecte-cheie: îmbunătăţirea protecţiei financiare acordate pasagerilor aerieni împotriva riscurilor asociate insolvenţei şi crizelor de lichidităţi ale companiilor aeriene; rambursarea cheltuielilor pasagerilor aerieni care fac rezervări prin intermediul unui vânzător intermediar de bilete; rambursarea în cazul în care un pasager aerian anulează din cauza unei crize majore, precum o pandemie sau o catastrofă naturală; drepturile pasagerilor în cazul călătoriilor care implică mai mult de un mod de transport şi o mai bună asigurare a respectării drepturilor pasagerilor pentru toate modurile de transport.
Consultarea este deschisă până la data de 7 decembrie 2022.