Comisia Europeană: Nicio țară din UE nu s-a oferit încă să preia migranți din Italia
Comisia Europeană, care a cerut luni statelor UE să preia migranţi din Italia pentru a ajuta această ţară confruntată cu un nou val de sosiri ale migranţilor pe Mediterana, nu a primit încă nicio ofertă în acest sens din partea vreunui stat din UE, a declarat marţi un purtător de cuvânt comunitar.
„Am avut până în prezent contacte cu mai multe state membre. Până acum nu am primit nicio promisiune concretă, cum ar fi, de exemplu, relocarea”, a spus purtătorul de cuvânt.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a cerut luni statelor UE să dea dovadă de „solidaritate” faţă de Italia prin relocarea unor migranţi din această ţară, unde în weekend peste 2.000 de migranţi veniţi dinspre nordul Africii au debarcat pe insula Lampedusa.
„Când vedem (…) un număr uriaş de oameni venind într-un timp foarte scurt este nevoie de solidaritate faţă de Italia şi le solicit celorlalte state membre să sprijine prin relocări”, a declarat Ylva Johansson, citată de Agerpres. ”Ştiu că este mai dificil în timp de pandemie, dar cred că este posibil de gestionat şi acum este momentul (…) pentru a arăta solidaritate faţă de Italia şi a ajuta în această situaţie”, a adăugat comisarul Ylva Johansson, vorbind alături de Înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, conform Agerpres.
Ministrul de interne german Horst Seehofer a atenţionat marţi că şi pe ruta balcanică se observă din nou o creştere a numărului migranţilor.
Pe fondul condiţiilor meteo favorabile, în ultimele zile a crescut abrupt numărul migranţilor care pornesc dinspre nordul Africii, mai ales din Libia, către insulele Sicilia şi Lampedusa în bărci supraaglomerate.
Potrivit Ministerului de Interne italian, peste 12.900 de migranţi au ajuns în Italia de la începutul acestui an, faţă de aproximativ 4.100 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Mulţi dintre aceştia provin din Tunisia, Cote d’Ivoire sau Bangladesh.