Comisia Europeană propune introducerea portofelului digital. Ce acte se pot păstra în e-wallet
Comisia Europeană va propune astăzi introducerea portofele digitale, care vor oferi acces la o gamă largă de servicii pentru locuitorii Uniunii Europene, informează Bloomberg.
Portofelul digital va funcționa ca un act de identitate electronic, pe care cetățenii UE pot stoca date personale şi documente oficiale, precum permise auto, reţete medicale şi diplome de studii.
„Conform noilor reguli, Portofele Digitale Europene vor fi disponibile pentru toţi”, se arată într-o variantă preliminară a propunerii consultată de Bloomberg.
Mai multe state europene oferă deja forme digitale de acte de identitate, astfel că noua aplicaţie propusă de Executivul comunitar ar interacţiona cu sistemele existente şi ar oferi cetăţenilor UE dreptul la un serviciu care este recunoscut la nivelul întregului bloc comunitar.
La ce folosește e-wallet
Cu ajutorul acestor portofele, cetăţenii UE vor putea să închirieze automobile în afara ţării lor de origine, să îşi dovedească vârsta, să solicite un împrumut, să deschidă un cont bancar, să depună o declaraţie fiscală şi să se înscrie la o universitate.
Comisia Europeană şi-a propus să livreze un instrumentar tehnic care să poată fi folosit la introducerea portofelelor digitale până în luna octombrie 2022.
Portofelul digital (e-wallet) nu va fi obligatoriu, susţine Bloomberg.