Comisia Europeană, un nou scandal: Termenul „Crăciun” trebuie evitat!
„Orice persoană din UE are dreptul de a fi tratată în mod egal”, fără referire la „sex, etnie, rasă, religie, dizabilități și orientare sexuală”. Astfel – scrie Bruxelles-ul în noile sale linii directoare – apelativele „Miss, Mrs” (domnişoară sau doamnă) trebuie să dispară, fiind înlocuite cu un mult mai generic „Ms”, potrivit agenției italiane ANSA.
Nici de sărbători nu vor trebui să mai existe referiri cu conotații religioase, cum ar fi Crăciunul, ci acestea vor fi citate într-un mod generic: spunând, de exemplu „sărbătorile sunt stresante” și nu „Crăciunul este stresant”, precizează documentul pentru o „comunicare corectă” furnizat de Comisie şi intitulat „Union of Equality” – Uniunea Egalității.
„Decalogul” Uniunii Europene:
Orientările conțin mai multe capitole în care, conform executivului UE, trebuie avut în vedere tratamentul egal al persoanei. În decalogul comisiei există câteva recomandări care trebuie respectate întotdeauna:
- Nu vor fi utilizate substantive sau pronume care au legătură cu genul subiectului;
- Trebuie menținut un echilibru între sexe în organizarea fiecărui panel;
- Atunci când se utilizează un conținut audiovizual sau mărturii, trebuie să ne asigurăm că diversitatea este reprezentată în fiecare aspect al materialului
- În faţa unei audienţe nu ne adresăm folosind apelativele „domni” sau „doamne” ci mult mai genericul „stimați colegi”;
- Atunci când se vorbeşte de transsexuali, aceştia trebuie identificați în baza indicației lor;
- Nu va mai fi folosit cuvântul „bătrâni”, ci „oameni în vârstă”;
- Atunci când se va vorbi despre persoane cu dizabilități, nu se va mai face referire prioritară la persoană (de exemplu, în loc de „Mario Rossi este o persoană cu dizabilități”, vom spune „Mario Rossi are o dizabilitate”).
În ghidurile UE există și referiri pentru o comunicare „corectă” în ceea ce privește religiile. De exemplu, în text este indicat ca, în orice conținut comunicativ, „să nu se folosească nume proprii tipice unei anumite religii”. Referitor la sărbători, comisia cere „să evităm să considerăm ca fiind de la sine înțeles că toată lumea este creștină”. Şi în acest sens oferă o mulțime de exemple: în loc să spunem sau să scriem „Crăciunul este stresant”, executivul european ne invită să folosim cuvintele: „Sărbătorile sunt stresante”.
Schimbările de exprimare ale Comisiei UE sunt stigmatizate de liderul formaţiunii Fratelli d’Italia, Giorgia Meloni, care scrie pe Twitter: „Comisia Europeană, printr-un document intern, consideră Crăciunul o sărbătoare neincluzivă. Numele Maria și Giovanni sunt și ele vizate. Motivul? Ar putea fi „ofensatoare” pentru necreștini. Gata, acum e deja prea mult: ne sunt şterse istoria și identitatea”.