Comoara de pe muntele Zvičina: aur iugoslav, amintiri balcanice și două suflete rătăcite prin istorie

Nu disperați, dragii noștri: lumea n-a fost încă scotocită până la os. Mai sunt comori ascunse în păduri, sub pietre, în colțuri uitate de istorie – tot ce trebuie e o pereche de bocanci, niște intuiție și o zi cu noroc.

Când drumeția se transformă în revelație arheologică

Într-o dimineață banală de februarie 2025, doi vilegiaturiști cehi – ale căror nume nu vor rămâne necunoscute prea mult, garantat – urcau panta domoală a muntelui Zvičina, în apropiere de granița ceho-poloneză. Așteptau, probabil, un selfie cu peisajele de iarnă, poate un ceai cald la refugiu.

Momentul magic

Era o piatră ca oricare alta. Poate doar puțin mai colțuroasă, mai așezată decât celelalte. Parcă părea pusă cu o intenție. Nu natura o lăsase acolo – ci o mână. Una care știa ce face.
Aerul era umed, dar nu rece, iar foșnetul pădurii era prea calm pentru un loc atât de tensionat. Cei doi drumeți se opriseră acolo fără motiv, sau cel puțin așa părea. Nu aveau de ce să se uite la acel mal de pământ. Nu era nimic deosebit.

O piatră… în pădure…

Dar unul dintre ei s-a întors. A făcut un pas înapoi, ca și cum îi șoptise ceva pământul. A ridicat sprânceana și s-a apropiat de lespede.
„Băi… ce zici de asta?”, a spus, nu convins, dar neliniștit.
Celălalt s-a uitat, și a știut și el. Nu aveau probe. Doar o bănuială născută din nimic. Sau din toate.

Au început să dea cu piciorul. Apoi cu bețe. Piatra nu se mișca.
Au pus mâinile pe ea. A fost grea – greutatea adevărului, nu a masei. Și sub ea… o cutie metalică, scorojită de vreme, dar intactă.

Farmecul descoperirii

În acel moment, nu s-au mai privit. Pentru o clipă, au respirat în sincron.
Știau că au dat peste ceva. Nu pentru că strălucea – încă nu văzuseră aurul – ci pentru că era ascuns.
Cineva pusese ceva acolo cu grijă. Cu frică. Cu speranță.

Și atunci au știut: tocmai deveniseră parte dintr-o poveste care nu le mai aparținea doar lor.

Comoara!

N-au apucat nici să clipească, că sub o lespede banală au descoperit un tezaur de aur iugoslav din alte vremuri, din alte bătălii, din altă lume.

598 de monede, bijuterii, casete de țigări și alte odoare ale unui trecut bine ascuns. Greutate totală? Peste 7 kilograme. Aurul? 3,7 kg, pur și clar ca lumina în ziua descoperirii.

chiar așa… nici un coif!

Balcani ascunși în Boemia: aurul care a trecut prin foc, regate și granițe

Ce-au găsit drumeții nu e doar o comoară cu preț. E o capsulă de istorie.
Monedele datează din 1808 până în 1915. Dar povestea lor nu se încheie aici: ele poartă contramărci din anii 1920–1930, semn că au fost validate sau reintroduse în circuit de statul iugoslav interbelic.

Un stat care, să nu uităm, trăia permanent între obsesia identității și realitatea colajului etnic.
Așadar, avem aur sârbesc, bosniac și muntenegrean, strâns, adunat, îngropat. Probabil în prag de război. Sau în toiul unui exil. Ori poate de cineva care n-a mai apucat să se întoarcă.

O avere într-un munte și un mister în istorie

Cine a ascuns comoara acolo?
Un funcționar fugar din fosta Iugoslavie? Un om de afaceri care și-a protejat capitalul? Sau poate un refugiat care și-a ascuns visul de a reconstrui o viață… și n-a mai reușit?

Întrebările curg, dar un lucru e sigur: această comoară e dincolo de valoarea ei în aur. E o rană cicatrizată, un destin rupt, o poveste lăsată în aer.

Premiul pentru noroc și loialitate: până la 10% din visul străin

Conform legii cehe, cei care descoperă astfel de tezaure pot primi până la 10% din valoarea estimată a comorii.
Deci cei doi aventurieri pot încasa, teoretic, în jur de 30.000 de euro fiecare.
Puțin, ar spune un bancher. Imens, dacă ne gândim că tot ce au făcut a fost să caute frumusețe și au găsit memorie.

598 de monede de aur

Istorie vie, nu exponat muzeal

Specialiștii de la Muzeul Boemiei de Est analizează acum compoziția metalelor, contextul istoric, proveniența. Dar ceea ce nu poate analiza niciun laborator este șocul emoțional al regăsirii unui timp dispărut.
Nu e vorba doar despre obiecte. E vorba despre identitate, exil, teamă, speranță, toate conservate, ca niște pui de dinozaur în chihlimbarul rece al Europei Centrale.

Muntele ca depozit de fantome

Această poveste ne reamintește că munții, dealurile și pădurile Europei sunt plini de umbre.
Fiecare crăpătură în stâncă poate ascunde nu doar aur, ci ecoul unei fugi, tăcerea unui secret, un testament mut al istoriei.

Drumeții cehi au descoperit o comoară. Noi, ceilalți, am descoperit o întrebare:
Câte astfel de cutii cu aur ale trecutului zac încă în pământul Europei? Și câte sunt îngropate nu în sol, ci în conștiința noastră colectivă?