Compania Aquila, profit în scădere, în semestrul unu 2024
Compania Aquila a încheiat semestrul unu 2024 cu un profit în scădere cu 15%, până la 35 milioane lei, la un volum de afaceri de 1,3 miliarde lei, pe plus cu 18%, calculat an la an.
Aquila (simbol bursier AQ), companie antreprenorială de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum, a încheiat primul semestru din 2024 cu un profit net de de 35 milioane de lei, în scădere cu 15% comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a impactului noului impozit introdus pe cifra de afaceri (5 milioane de lei) precum şi a diminuării veniturilor financiare, a anunţat marţi compania, arată raportul remis, marți, de companie Bursei de Valori București (BVB).
Afacerile grupului s-au majorat cu aproximativ 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, până la 1,32 miliarde lei, evoluţie susţinută, în principal, de avansul veniturilor din segmentul de afaceri distribuţie, care reprezintă aproximativ 94% din cifra de afaceri a grupului şi din consolidarea companiilor Romtec şi Parmafood.
În februarie AQUILA a finalizat prima achiziţie de la listare prin preluarea Romtec, o companie cu 30 de ani de experienţă în producţia de lichide şi aerosoli pentru întreţinerea autoturismelor, iar în aprilie a finalizat a doua tranzacţie din acest an prin achiziţia celor două companii Parmafood, care prestează activităţi de distribuţie în canalele HoReCa, Retail Modern şi Retail Tradiţional şi operează depozite logistice cu sisteme integrate de management ale stocurilor.
„Prioritatea noastră în primele şase luni a fost consolidarea poziţiei pe piaţa serviciilor integrate de distribuţie şi logistică din România şi Republica Moldova, precum şi setarea cadrului pentru realizarea sinergiilor în urma celor trei companii achiziţionate în acest an.
De asemenea, continuăm discuţiile pentru achiziţionarea altor companii deja atent analizate. Deşi am înregistrat venituri record în acest semestru, suntem în continuare atenţi la oportunităţile care ne pot conduce spre dublarea EBITDA până în 2026, având ca reper anul 2021, conform strategiei asumate”, arată Cătălin Vasile, CEO AQUILA.
Brandurile proprii, Gradena, La Masă şi Yachtis, continuă să reprezinte unul din obiectivele noastre strategice de dezvoltare, în acest sens fiind înregistrată o creştere a veniturilor aferente de 16% în primul semestru al anului comparativ cu perioada similară din 2023.
„Am continuat creşterea organică şi dezvoltarea brandurilor proprii. Canalele de distribuţie cu cel mai mare ritm de creştere au fost HoReCa şi canalul de vânzare organizat, care au înregistrat vânzări mai mari cu 35%, respectiv 29%. Integrarea companiilor Romtec Europa, Parmafood Group Distribution şi Parmafood Trading a contribuit la extinderea portofoliului AQUILA cu peste 120 de branduri, locale şi internaţionale, cu o contribuţie adiţională de 5% la vânzări”, a subliniat Cătălin Vasile.