Companiile din industria de apărare, aprecieri majore la Bursa de la București

Publicat: 04 mart. 2025, 22:43, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
Companiile din industria de apărare, aprecieri majore la Bursa de la București

A venit rândul companiilor din apărare de la Bursa de Valori Bucureşti să înregistreze salturi importante. Acțiunile acestora s-au apreciat semnificativ, în tranzacțiile de marți.

Acţiunile Avioane Craiova au crescut cu 30%, IAR Braşov au avut plus 11%. De asemenea, acțiunile Aerostar au crescut cu 9%, și ale Turbomecanica, cu 6%.

Creşterile au venit în rafală, în a doua parte a zilei, pe fondul informaţiilor de înarmare a Europei, și declarațiilor președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti care au legătură cu industria de apărare şi care ar putea să beneficieze de pe urma majorării cheltuielilor în acest sector, aşa cum au promis autorităţile europene, au înregistrat aprecieri importante marţi, la o zi după ce un raliu asemănător a cuprins sectorul european al apărării.

Astfel, acţiunile companiei de stat din industria aeronautică Avioane Craiova (AVIO) se apreciază cu 30% pe tranzacţii de 200.000 de lei, cele ale IAR Braşov (IARV) cresc cu 13% pe tranzacţii de 850.000 de lei, în timp ce Aerostar (ARS) are plus 10% pe 158.000 de lei, iar Turbomecanica (TBM) are plus 6,5% pe 167.000 de lei. Prima parte a zilei a fost liniştită, însă, ulterior, tranzacţiile în rafală pe aceşti emitenţi au adus aprecieri semnificative.

“Probabil creşterea tuturor acţiunilor din domeniul apărării este ca urmare a aprecierilor considerabile ale acţiunilor societăţilor din acelaşi domeniu de activitate, listate pe bursele externe”, spune Marcel Murgoci, broker al Estinvest, unul dintre veteranii pieţei de capital din România.

Spre comparaţie, indicele principal BET scade cu 0,46%, iar tranzacţiile pe companile din BET sunt sub media perioadei, ceea ce arată că cei care tranzacţionează acum îşi concentrează o parte din portofoliu pe acţiunile din apărare. “În cazul societăţilor profitabile, probabil creşterea ar putea continua”, spune Murgoci.

Aerostar este cea mai mare companie din cele din apărare care se apreciază. Furnizor de aerostructuri, componente, ansambluri şi sisteme hidraulice pentru programe globale de fabricaţie, a încheiat anul 2024 cu un profit net de 95,7 milioane lei, în creştere cu 2,9% comparativ cu rezultatul net din 2023, la afaceri de 584 milioane lei, cu 15,35% mai mari. Compania are o capitalizare de 1,44 miliarde lei. Aerostar este controlată în proporţie de 71,5% de Iarom, iar Evergent Investments are 15,2%.

Cea mai substanţială creştere este în cazul Avioane Craiova, pe fondul numărului mic de acţiuni disponibile la liber la tranzacţionare, de doar 2% din capitalul social.

La începutul săptămânăii, acţiunile europene din apărare s-au apreciat semnificativ ca reacţie la faptul că liderii europeni sunt supuşi unei presiuni tot mai mari pentru a creşte cheltuielile pentru apărare, după ce administraţia Trump a refuzat să ofere garanţii de securitate americane, care sunt considerate în general un factor de descurajare necesar în faţa oricărei viitoare agresiuni ruse.​