Companiile locale au depus 45 de proiecte de investiții, cu valoare totală de 8 miliarde euro
Companiile locale au depus 45 de proiecte de investiții, cu valoare totală de 8 miliarde euro, prin schema de ajutor de stat, pentru investiţii cu impact major, arată datele publicate de Ministerul Finanțelor (MF).
În cadrul primei sesiuni a schemei de ajutor de stat pentru investiţii cu impact major în economie, au fost depuse 45 cereri de acord pentru finanţarea unor proiecte de investiţii în valoare totală de 8,04 miliarde lei.
Ajutorul de stat solicitat este în valoare totală de de 3,77 miliarde lei, potrivit MF.
Bugetul pentru această rundă este însă numai de 750 milioane lei, astfel că bugetul, conform documentelor transmise de Ministerul Finanţelor, ar fi epuizat de primele trei companii clasate.
„Mă bucur să observ apetitul ridicat pentru apelul de proiecte, întrucât schemele de ajutor de stat nu sunt doar un suport financiar, ci şi un catalizator al investiţiilor care generează noi locuri de muncă, stimulează competitivitatea şi contribuie la echilibrul dezvoltării regionale. Economia românească are nevoie de astfel de instrumente pentru a naviga cu succes prin tranziţia către o economie modernă, bazată pe valoare adăugată ridicată şi pe sustenabilitate. Prin aceste măsuri, ne asigurăm că România rămâne o destinaţie atractivă pentru investiţii, capabilă să îşi consolideze poziţia în lanţurile valorice globale şi să îşi protejeze interesele economice strategice. Îi încurajez pe cei care nu vor obţine acum finanţare să se pregătească pentru următoarele sesiuni, pentru că până la epuizarea bugetului mai au ocazia să profite de această formă de sprijin”, a declarat ministrul Finanțelor Marcel Boloş.
Ministerul Finanţelor a organizat prima sesiune de transmitere online a cererilor de acord pentru finanţare în baza schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.300/2024 pentru instituirea o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiţii.
Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Pentru prima sesiune, bugetul alocat este de 750 milioane lei. Practic, doar primele trei companii clasate deja ar epuiza bugetul primei runde.
Companiile care au depus cereri de finanţare activează în industria farmaceutică, aeronautică, auto, alimentară – fabricare hrană animale şi fabricare băuturi, chimică, precum şi în industria materialelor de construcţii.
MF va analiza cererile de acord pentru finanţare depuse în baza H.G. nr.300/2024 astfel:
Intră în analiză cererile de acord pentru finanţare depuse şi ordonate descrescător în baza punctajului obţinut, al căror ajutor de stat solicitat se încadrează în limita bugetului alocat sesiunii (750 mil. lei);
Termenul maximum de analiză este de 60 zile lucrătoare calculate de la data publicării listei pe website-ul Ministerului Finanţelor;
La finalul procesului, companiile care au depus dosare vor primi o scrisoare în care se menţionează fie Acord pentru finanţare, Scrisoare de respingere sau Solicitare de informaţii suplimentare după caz;
În cazul solicitării de informaţii suplimentare întreprinderea are obligaţia să răspundă în termen de 15 zile lucrătoare;
După primirea răspunsului din partea întreprinderii Ministerul Finanţelor reia procesul de analiză;
În situaţia în care există buget disponibil ca urmare a emiterii unor scrisori de respingere, analiza continuă, în ordinea punctajului obţinut, cu cererile de acord pentru finanţare care nu s-au încadrat iniţial în bugetul alocat sesiunii. Termenul de 60 de zile se calculează de la data intrării în analiză a acestora.
Punctajul a fost calculat pe baza criteriilor de evaluare prevăzute de HG nr. 300/2024, astfel: valoarea cheltuielilor eligibile; tipul investiţiei iniţiale; locaţia realizării investiţiei; CAEN pentru care se solicită finanţare; gradul de automatizare; raportul dintre EBITDA; cifra de afaceri.
Criteriile de eligibilitate
Pentru a primi finanţare cu ajutor de stat în baza HG.300/2024, MF a stabilit următoarele criterii cumulative de eligibilitate:
Să fie înregistrate potrivit Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Să realizeze o investiţie iniţială în România, în maximum 3 ani de la data demarării acesteia, în unul dintre sectoarele eligibile prevăzute de schema de ajutor de stat în anexa nr.1; Să nu intre în categoria „întreprinderilor în dificultate”;
Să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii şi să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat;
Să nu beneficieze de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii;
Să nu efectueze o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială.
Suplimentar, pentru întreprinderile cu cel puţin un exerciţiu financiar încheiat, pentru a putea accesa ajutorul de stat, trebuie să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate şi capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.
Totodată, pentru a fi eligibili, în plus faţă de criteriile generale, întreprinderile nou-înfiinţate trebuie să aibă capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei şi să nu aibă acţionari care deţin sau au deţinut în România în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii o întreprindere cu acelaşi obiect de activitate pentru care solicită finanţare.
Lista companiilor care au aplicat poate fi consultată AICI