Complexul acvatic Parc Pantelimon urmează să fie concesionat pentru o perioadă de 35 de ani
Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat, marţi, Studiul de oportunitate pentru fundamentarea delegării gestionării activităţii de administrare şi exploatare a Complexului acvatic Parc Pantelimon prin contract de concesiune.
Totodată, a fost aprobată documentaţia de atribuire a Contractului de delegare de gestiune.
Proiectul a fost aprobat cu 20 de voturi „pentru”, 5 împotrivă şi 3 abţineri.
Conform referatului de aprobare, administrarea şi exploatarea centrului acvatic presupune:
– gestionarea centrului acvatic din punct de vedere tehnic şi administrativ;:
– exploatarea centrului acvatic prin perceperea unui tarif de intrare pentru acces la piscine, saune, prestarea de servicii suplimentare cum ar fi masaj, activităţi de antrenorat, patinoar;
– realizarea de investiţii pentru asigurarea funcţiunilor pe durata exploatării;
– administrarea tuturor activităţilor din incinta complexului (încasare, comerţ, alimentaţie publică, evenimente socio-culturale).
În raportul de specialitate se arată că parcul are o suprafaţă de 66.801 mp.
Studiul concluzionează că atribuirea contractului de concesiune implică transferul unei părţi semnificative a riscului de operare către operatorul economic. Se menţionează că Sectorul 3 nu plăteşte nicio sumă către operatorul economic care gestionează activităţile delegate, iar operatorul realizează investiţiile pentru organizarea şi funcţionarea activităţilor. Redevenţa pe care o va plăti operatorul economic va cuprinde uzura fizică şi morală a investiţiei pusă la dispoziţie la care se adaugă o sumă minimă anuală. Nivelul minim al redevenţei este estimat la 403.940 de euro fără TVA.
Se menţionează că durata de 35 de ani este cea în care operatorul îşi acoperă costurile de gestionare şi exploatare şi de investiţie şi realizează un profit rezonabil (aproximativ 7-10%). Sub această durată proiectul nu este bancabil, prevede documentul.
Totodată, se arată că în cazul atribuirii unui contract de delegare de gestiune prin concesiune, pe durata a 35 de ani, valoarea totală a veniturilor pe care le va încasa Primăria Sectorului 3 va fi de 21,6 milioane euro, valoare ce reprezintă veniturile obţinute din redevenţă şi cele încasate din taxe şi impozite locale. Astfel se va recupera valoarea totală a investiţiei cu clădirea, respectiv 20,1 milioane euro.
Se menţionează că în scenariul de concesiune se evită o pierdere potenţială cumulată în valoare de 62,4 milioane euro şi se evită suportarea unui risc financiar cumulat în valoare estimată de 34,3 milioane euro.
Potrivit aceleiaşi surse, cuantumul redevenţei va face obiectul unui factor de evaluare în cadrul procedurii de atribuire a contractului de concesiune, ofertanţii putând propune un cuantum mai mare pentru un punctaj suplimentar. Procedura de atribuire este prin licitaţie deschisă.
Consilierul local USR Mihaela Văcaru a solicitat retragerea proiectului de pe ordinea de zi, apreciind că forma în care s-a propus concesionarea a fost făcută „în grabă”.
„Considerăm redevenţa minimă o valoare mult subevaluată, având în vedere că valoarea totală a investiţiei fără TVA este 27 de milioane. În devizul investiţiei nu s-a luat în considerare valoarea terenului, amenajarea acestuia cu mobilier urban, a drumurilor şi parcărilor, deşi acestea vor fi exploatate de concesionar. Nu s-a luat în considerare costul creditului care a finanţat acest proiect, consultantul nu a ştiut despre el, iar primăria nu a clarificat care este perioada de rambursare şi costul. Perioada de concesiune pe 35 de ani pare considerabil exagerată, având în vedere că concesionarul are o investiţie de 2,8 milioane euro, în primii trei ani – foarte mică comparativ cu valoarea activelor pe care le primeşte în exploatare”, a precizat aceasta.
Totodată, a oferit exemplu aquapark-ului Nymphaea din Oradea, o investiţie de 20 de milioane de euro din fonduri europene, administrată de ADP Oradea. La doi ani de la darea în folosinţă, aquapark-ul a înregistrat un profit de 2,5 milioane de euro, la o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, a precizat reprezentanta USR.
„Condiţiile din documentaţia supusă aprobării Consiliului Local Sector 3 sunt clar în favoarea concesionarului, fără ca reprezentanţii primăriei să încerce un echilibru în protejarea banului public utilizat în investiţii”, a spus Mihaela Văcaru.