Concertul de adio al legendarilor rockeri de la KISS va avea loc la București! Când se va desfășura evenimentul
Trupa KISS anunță turneul de adio END OF ROAD TOUR, care ajunge și în România. Rockerii cântă pentru ultima dată în fața fanilor români pe 16 iulie 2022, la Romexpo.
Inițial, turneul urma să se desfășoare pe parcursul anilor 2020 și 2021, dar a fost amânat din cauza pandemiei.
Formația americană Kiss a luat naștere în anul 1973 în New York. Kiss combină mai multe genuri muzicale, de la hard rock la heavy metal și glam rock, fiecare dintre acestea fiind predominante într-o anumită perioada din carieră formației.
Kiss au atras atenția inițial la mijlocul anilor ’70 prin costumele de scenă cu totul ieșite din comun, machiaj și decoruri de scenă speciale, incluzând efecte pirotehnice.
Formulă originală și cea mai cunoscută a celor de la Kiss a fost compusă din basistul și vocalul Gene Simmons, chitaristul și vocalul Paul Stanley, Ace Frehley (chitară și voce) și Peter Criss (baterie și voce). Cei patru și-au luat nume de scenă inspirându-se după personaje din desene animate. Astfel, Simmons a devenit The Demon, Stanley – The Star Child, Frehley – The Space Man și Criss – The Cât Man.