Concluzia lui Cristi Balaj, după remiza CFR-ului cu Piunik Erevan: „Important este că nu am primit gol”
CFR Cluj a remizat, marţi, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia armeană Piunik Erevan, în prima manşă a turului 1 preliminar din Liga Campionilor.
Campioana României a dominat echipa armeană. Președintele grupării ardelene a pus pe seama ghinionului ratările în lanț ale jucătorilor lui Dan Petrescu.
„Important este că nu am primit gol, putem să zicem că e o echipă incomodă. Jucătorii noștri în sistemul defensiv putem spune că au reușit să contracareze ofensiva lor, neinspirație în fața porții, ghinion, neșansă. Sper ca băieții să simtă că sunt mai buni, din punctul meu de vedere sunt mai buni decât echipa gazdă, dar orice joc trebuie tratat cu maximă seriozitate.
Probabil în retur dacă vom avea cel puțin tot atâtea ocazii de gol, vom reuși să câștigăm și să ne calificăm”, a declarat Cristi Balaj la Digi Sport.
Pyunik Erevan – CFR Cluj s-a încheiat 0-0, iar elevii lui Dan Petrescu pot tranșa calificarea în returul din Guia, de miercuri, 13 iulie, de la ora 21:30.
Dacă va trece de Pyunik Erevan, CFR Cluj va juca împotriva învingătoarea din „dubla” Dudelange (Luxemburg) – KF Tirana (Albania).