Concurența, a treia încercare de a găsi un cartel bancar
În aceste zile, inspectorii Consiliului Concurenței adună dovezi într-o investigație ce are ca scop descoperirea unui posibil cartel bancar.
Mai multe bănci din România sunt suspectate de înțelegere tip cartel în legătură cu raportări în Biroul de Credit. Informația a fost confirmată pentru Puterea de către surse apropiate investigației. Inspectorii autorității de concurență au descins la mai multe bănci pentru a strânge dovezi, fiind verificate computere, e-mailuri, telefoane.
Este a treia oară când Consiliul Concurenței, instituție condusă de Bogdan Chirițoiu, declanșează o operațiune în sistemul bancar, după două care nu au găsit nimic suspect. De regulă, o investigație se poate declanșa în urma unor informații apărute fie în spațiu public, chiar și în presă, fie ca urmare a unor surse din interiorul unui cartel. Un cartel reprezintă o asociere ilegală de mai multe companii dintr-o anumită piață pentru stabilirea unui preț, a unei cote de piață, sau volume de vânzare, acțiuni care au scopul de a destabiliza concurența.
Cartelurile sunt foarte nocive pentru o economie liberă. În cazul descoperirii unor înțelegeri ilegale, Consiliul Concurenței poate da amenzi până la 10% din cifra de afaceri a fiecări companii implicate în cartel. Ceea ce face că amenzile acestea să fie cele mai mari date în istoria țării. Există clemență pentru acei membri ai cartelului care demască ilegalitățile și care colaborează cu autoritatea.
Politica Consiliului Concurenței este să anunțe atunci când demarează o investigație pe piață. Comunicarea atorității prezintă companiile anchetate, posibila faptă și posibila sancțiune. Acum, nu a prezentat, informațiile din presă apărând pe surse. O astfel de investigație poate dura câțiva ani. După anunțarea sancțiunilor, multe dintre societățile amendate contestă în instanță măsura și de câteva ori chiar au avut succes.
După cum am mai menționat, e a treia oară când Concurența investighează piața bancară. În 2008, s-a anchetat o posibilă atacare de către bănci la monedei naționale. Nu s-a găsit nimic, însă s-au dat două amenzi, pentru BRD și Raiffeisen pentru că au refuzat să permită accesul la anumite informații sau pentru că au transmis informații inexacte. BRD a obținut în instanță anularea amenzii de 4 milioane de de euro, iar Raiffeisen a beneficiat de o înjumătățire a sancțiunii inițiale de 3,4 milioane de lei.
Anul trecut, în noiembrie, instituția de concurență a mai realizat inspecții inopinate la 10 bănci, bănuite că ar fi format un cartel pentru a stabili indicele ROBOR, în funcție de care se calculează o parte din creditele românilor. S-a ajuns la concluzia ca indicele ROBOR a fost influența de condițiile din piață, nicidecum de o înțelegere ilegală.