09:23, 02.11.2024 • ACTUALITATE
Concursul Eurovision, pe post de „test Covid”
Guvernul olandez a declarat că intenţionează să folosească concursul muzical Eurovision pentru a testa cum s-ar putea deschide industria muzicală în siguranţă în timpul pandemiei.
Potrivit BBC, autorităţile vor permite un număr limitat de spectatori olandezi la evenimentul care va avea loc pe Arena Ahoy din Rotterdam, în luna mai. 3.500 de fani vor putea intra pentru a viziona repetiţiile, semifinalele şi finalele de pe 22 mai.
Evenimentul va fi supravegheat de Field Lab, acelaşi grup care a realizat teste pentru prezenţa în siguranţă într-o sală de concert, pe un stadion de fotbal şi la un festival muzical.
Toţi participanţii vor trebui să prezinte un rezultat negativ la testul pentru coronavirus înainte de a putea intra. La finalul lunii aprilie, guvernul olandez va decide dacă este posibil ca evenimentul să se desfăşoare în acest fel, fără ca el să reprezinte un pericol pentru public.