Condamnare fără acord de recunoaştere pentru fostul șef al Jandarmeriei Maramureș

Publicat: 12 nov. 2023, 12:00, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
Condamnare fără acord de recunoaştere pentru fostul șef al Jandarmeriei Maramureș

Fostul șef al Jandarmeriei Maramureș, Florișteanu Petru Marcel, a primit o condamnare fără acord de recunoaștere, în data de 8 noiembrie, conform deciziei emise de Tribunalul Militar Cluj.

Condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la agresiune sexuală, fapta prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 219 alin. (1) și (6) Cod penal, acesta a primit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare.

Cu toate acestea, conform hotărârii, executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani. În acest interval, Florișteanu Petru Marcel este obligat să respecte anumite măsuri de supraveghere impuse de instanță. Printre acestea se numără prezentarea la Serviciul de Probațiune Maramureș la datele stabilite de acesta, primirea vizitelor unui consilier de probațiune desemnat, anunțarea în prealabil a schimbărilor de locuință sau a deplasărilor care depășesc 5 zile, comunicarea schimbării locului de muncă, precum și furnizarea de informații și documente pentru controlul mijloacelor sale de existență.

De asemenea, fostul șef al Jandarmeriei Maramureș este obligat să execute o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, având opțiunea de a alege între Primăria municipiului Baia Mare și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Hotărârea mai prevede interzicerea exercitării anumitor drepturi pentru o perioadă de 3 ani, printre care dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Totodată, instanța dispune prelevarea probelor biologice de la Florișteanu Petru Marcel în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.).

În ceea ce privește aspectele financiare, instanța l-a obligat pe inculpat să plătească daune morale în valoare de 5.000 de euro către partea civilă, precum și cheltuieli judiciare în sumă de 11.120 lei.

Decizia Tribunalului Militar Cluj atrage atenția asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul încălcării prevederilor legale și prevede dreptul de apel în termen de 10 zile de la comunicare.