Condamnări cu suspendare pentru trei români dintr-un reportaj privind un presupus trafic de arme
Trei români au fost condamnați de Curtea de Apel București la închisoare cu suspendare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Aceștia au apărut într-un reportaj realizat de jurnaliștii britanici de la Sky News referitor la un presupus trafic de arme, în anul 2016.
Potrivit deciziei instanţei, Aurelian Mihai Szanto şi Levente Pantics au fost condamnaţi la câte 10 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, anunță Agerpres.
Attila Csaba Pantics a fost condamnat la 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare pentru aceeaşi infracţiune, cu un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care el trebuie să presteze 80 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii. În cazul acestuia, pedeapsa a fost mai mare, deoarece avea o condamnare într-un alt dosar.
Pe de altă parte, toţi trei au fost achitaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi comunicarea de informaţii false.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.