Condimentul care poate lua locul unui medicament contra indigestiei

Publicat: 01 oct. 2023, 07:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Condimentul care poate lua locul unui medicament contra indigestiei

Pentru prima dată, un studiu compară un condiment natural cu omeprazol, un medicament folosit pentru tratarea simptomelor indigestiei.

Potrivit studiului, publicat în revista BMJ Evidence-Based Medicine, curcuma s-ar putea dovedi la fel de eficace ca omeprazolul în tratamentul contra dispepsiei.

Trebuie precizat că un sfert dintre pacienții cu această tulburare prezintă simptome ce necesită un tratament specific: durere sau senzație de arsură în stomac sau tubul digestiv.

Omeprazol este un medicament din categoria denumită inhibitori pompă de protoni, care reduce excesul de acid gastric. Dar folosirea lui pe termen lung a fost asociată cu un risc crescut de fracturi și infecții, precum și cu carențe de micronutrienți.

Pe de altă parte, curcuma este un condiment culinar al cărui principiu activ (curcumina) este recunoscut pentru proprietățile antiinflamatoare și antimicrobiene.

Studiu

Pentru a stabili dacă poate înlocui omeprazolul în tratamentul dispepsiei, cercetătorii au selectat 151 de pacienți tailandezi cu vârste între 18 și 70 de ani care prezentau dureri de stomac recurente.

Au fost formate trei grupe de tratament: cu curcuma (două gelule de 250 mg de curcumină de patru ori pe zi și o gelulă placebo); cu omeprazol (o gelulă de 20 mg pe zi și două gelule placebo de patru ori pe zi); curcuma suplimentar la omeprazol. Pacienții din toate grupele au notat o ameliorare semnificativă a simptomelor timp de 28 de zile și chiar după 56 de zile.

Chiar dacă este un studiu de mici dimensiuni și de durată scurtă, cercetătorii sunt mulțumiți de rezultatele obținute în privința acestui condiment.

Nu a fost semnalat niciun efect secundar grav, deși testele funcției hepatice au indicat un anumit nivel de afectare în cazul persoanelor care au folosit curcumină și prezentau un exces ponderal, se precizează în comunicatul autorilor acestui studiu.

Curcuma (tumeric) este cunoscută pentru beneficiile pentru sănătate: reduce inflamația, atenuează durerile articulare, combate depresia etc. Curcumina, principiul activ al acestui condiment, îmbunătățește funcția cerebrală, stimulează procesele de memorare și învățare.