Condițiile în care aderarea României la Schengen va fi din nou pe agenda unei reuniuni oficiale
Suedia susține intrarea României în spațiul Schengen și, în calitate de țară care a preluat președinția Consiliului UE, promite că dosarul va fi fi pe agenda unei reuniuni oficiale, a transmis joi ambasadoarea Suediei la Bucureşti, Therese Hyden. Există însă o condiție esențială.
„Contăm pe susţinerea Preşedinţiei suedeze”, a spus joi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, arătând că ţara noastră se află în „cea mai favorabilă poziţie de până acum”. „Nu o luăm de la zero, ci construim pe tot ce am obţinut până acum”, a completat Bogdan Aurescu.
La rândul său, ambasadoarea Suediei la Bucureşti, Therese Hyden, a punctat că „dosarul Schengen va fi pe agenda unei reuniuni oficiale, atunci când condiţiile vor fi propice”, anume când Austria îşi va schimba poziţia privind România, iar Olanda îşi va schimba poziţia privind Bulgaria.
„Am preluat acest dosar important de la Preşedinţia cehă şi vom lucra intens”, a completat diplomatul. „Este prea devreme să ne pronunţăm când se va încheia acest proces”, a menţionat Therese Hyden, în ceea ce priveşte un orizont de timp.
Ministrul Aurescu a precizat că, în acest moment, există un dialog cu partea austriacă, pentru a crea „premisele pentru un context favorabil”.
„Nu trebuie să creăm aşteptări grăbite”, a evidenţiat el.