Conducerea ANSVSA dă de pământ cu Horia Constantinescu
Schimb de replici acide între două instituții importante din România.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) reacționează dur la declarațiile ”jignitoare” ale lui Horia Constantinescu, președintele ANPC, în contextul controalelor de la Satul de Vacanță Mamaia.
„În România, ANSVSA reprezintă autoritatea de stat cu rol de reglementare în domeniul siguranței alimentelor“, îi răspunde Autoritatea șefului ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor), căruia îi transmite să-și vadă de treburile lui.
Nu de alta, dar nu poți să te pricepi chiar la toate, de la bănci, căi ferate, coafor și până la mâncare, iar, în plus, „statul a stabilit prin lege că această activitate chiar nu o poate face oricine, ci numai specialiștii“.
Reacția ANSVSA vine după ce Constantinescu a declarat recent că doar ANPC a văzut că la Satul de Vacanță de la Mamaia se face grătar pe trotuar.
Autoritatea îi cere lui Constantinescu să înceteze de urgență orice formă de exprimare publică referitor la instituție și/ sau activitatea inspectorilor acestei instituții. ”În mod firesc am solicita și retractarea publică a afirmațiilor, dar recunoaștem că suntem suficient de înțelegători cu faptul că anumite virtuți umane sunt codificate genetic diferit de la individ la individ”.
Iată reacția dură a ANSVSA, potrivit Ziua de Constanța:
„Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a luat cunoștință cu profundă consternare despre declarațiile dumneavoastră iresponsabile, jignitoare și cu profund dispreț față de legislația europeană și națională, care reglementează în sens larg siguranța alimentelor, precum și față de activitatea ANSVSA, a inspectorilor noștri și nu în ultimul rând față de operatorii economici și consumatori deopotrivă
Domnule Președinte, noi, spre deosebire de dumneavoastră, din respect instituțional și față de operatorii economici și consumatori, din decență și interes total în respectarea legii, ne rezervăm dreptul de a nu ne înscrie în categoria celor care cel mai bine se pricep la ceea ce au alții de făcut.
Regretăm, domnule Președinte, faptul că suntem nevoiți să vă informăm că în România, ANSVSA reprezintă autoritatea de stat cu rol de reglementare în domeniul siguranței alimentelor unul dintre scopuri fiind realizarea siguranței alimentelor, de la producerea materiilor prime până la distribuirea alimentelor către consumator.
ANSVSA, potrivit responsabilităților legale funcționează în cooperare pe lângă alte instituții și cu ANPC ceea ce presupune fără îndoială faptul că această capacitatea de a analiza unui act normativ „în diagonală“ sau „cu capul în jos“ așa cum afirmați este o capabilitate pe care doar dvs. o dețineți.
Domnule Președinte, vă asigurăm că acest concept denumit în sens larg „siguranța alimentelor“ este unul extrem de profund și complex și nu se reduce sub nicio formă la ceea ce credeți dumneavoastră că ați înțeles din surse, mai de grabă casnice, iar pentru punerea în practică cu toate rigorile a supravegherii și controlului acestui concept pe întregul lanț, chiar trebuie, împotriva convingerilor dumneavoastră, să fii specialist, iar inspectorii ANSVSA sunt specialiști cu mulți ani de experiență teoretică și practică cu foarte lungi perioade de instruire specifică intensă, toate aceste anulate total aberant de către dumneavoastră într-o singură propoziție strâmbă și stearpă, motiv pentru care noi nu vă permitem nici un afront la probitatea profesională a colegilor noștri.
Înțelegem, din perspectiva dumneavoastră personală, probabiltatea de a părea simplu, așa cum lăsați să se înțeleagă, dar vă asigurăm că diferența dintre a controla activitatea într-un coafor, vulcanizare, întârzierea curselor pe cale ferată, comercializarea jucăriilor sau calitatea prizelor și activitatea de control din domeniul siguranței alimentelor este o diferență colosală și da! dovada cea mai bună este faptul că statul a stabilit prin lege că această activitate chiar nu o poate face oricine, ci numai specialiștii.
Domnule Președinte, prepararea și comercializare de alimente în standuri fixe sau mobile cu caracter temporar și ocazii diverse (târguri, expoziții, sărbători naționale și/ sau locale etc.) este o activitate care se desfășoară, organizat, pe tot mapamondul și au la bază o serie de analize a riscului, îndeplinirea unor condiții minime de funcționare pe care, Domnule Președinte, le stabilim și le controlăm noi, precum și o supraveghere atentă, dar în condiții de decență și respect atât pentru operatorii economici implicați dar mai ales față de consumatori. O dovadă în plus dacă mai era cumva cazul este inexistența unor episoade de TIA având ca origine astfel de activități.
Domnule Președinte, pentru activitatea de supraveghere sanitară veterinară a unor astfel de activități presupune într-adevăr să fie îndeplinite o serie de caracteristici care, după cum au realizat atât operatorii economici cât și consumatorii, și ați constat și dvs. direct, chiar nu poate fi apanajul oricui. Profesionalismul presupune să reușești să supraveghezi atent fără să interferezi direct și scandalos cu activitatea în desfășurare a unui operator economic și starea bună dispoziție și vacanță a consumatorilor distrugând astfel orice urmă de festivism sau de promovare turistică.
Toate acestea, Domnule Președinte, noi le facem permanent și la o calitate indiscutabilă în condiții de liniște și discreție înainte de începerea oricărei festivități, rare fiind situațiile în care veți descoperi inspectori ai ANSVSA care prin fum de grătare și peste tejghele cu mâncare, fac verificări documentare și mai ales controlează temperatura la vitrinele calde, de altfel obligatorii pentru păstrarea caldă a hranei preparate, concluzionând că temperatura este prea ridicată în raport cu ambientul. Dovada cea mai grăitoare este „revoluția“ așa cum ați denumit reacția pe care ați generat-o și pe care ați împachetat-o stângaci, ca de multe alte ori de fapt, în interes pentru protecția consumatorilor.
Prin urmare vă solicităm ca strategiile dumneavoastră personale și de PR să vi le exersați fără nicio legătură directă sau indirectă cu ANSVSA, în limita atribuțiilor și responsabilităților instituționale și în mediile care vă permit asta, cu precizare că NOI NU VĂ PERMITEM!
În concluzie, Domnule Președinte, vă solicităm ca de urgență să încetați orice formă de exprimare publică cu referire la ANSVSA și/ sau activitatea inspectorilor acestei instituții. În mod firesc am solicita și retractarea publică a afirmațiilor, dar recunoaștem că suntem suficient de înțelegători cu faptul că anumite virtuți umane sunt codificate genetic diferit de la individ la individ”.