Conf. dr. Răzvan Hainăroșie: Cazuri de ciupercă neagră la pacienți trecuți prin boala Covid-19
Conf. Dr. Răzvan Hainăroșie avertizează că într-o singură lună a avut șase cazuri de mucormicoză (ciuperca neagră) la pacienți trecuți prin boala Covid-19, față de patru cazuri în 15 ani. Medicii atrag atenția că, în timpul pandemiei de COVID-19, numărul pacienților diagnosticați cu mucormicoză a crescut simțitor.
„În spital, am avut, în 15 ani, doar patru cazuri de mucormicoză și suntem un centru cu adresabilitate mare. Acum, am avut șase cazuri într-o singură lună. Deci, clar, numărul acestora a crescut simțitor și ne așteptăm în continuare să mai identificăm astfel de cazuri de mucormicoză. Mare parte dintre aceștia erau pacienți diabetici, dar am avut și pacienți non-diabetici, care avuseseră tratamente cu doze mari de glucocorticoizi”, conf. univ dr. Răzvan Hainăroșie, director medical al Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București, interviu acordat pentru Ro Health Review.
Un deces
”Dintre cei șase pacienți diagnosticați cu mucormicoză, patru au avut o evoluție favorabilă, unul a decedat, iar un altul se află la Terapie Intensivă, după ce a fost operat. De regulă, infecția cu mucormicoză a fost identificată la o lună, o lună și jumătate după ce pacienții s-au vindecat de COVID-19. Medicii spun că vârsta pacienților diagnosticați este în scădere”, transmit reprezentații Comitetului Național pentru Coordonarea Campaniei de Vaccinare pe pagina de Facebook Ro Vaccinare.
Din aceeași sursă aflăm că mucormicoza, ”ciuperca neagră, afectează sinusurile, creierul și plămânii și poate fi fatală pentru pacienții diabetici sau cu imunitatea scăzută.
Potrivit statisticlilor, mucormicoza rinosinuzală are un indice de mortaliate cuprins între 36 și 40%, în timp ce, în cazul mucormicozei pulmonare, indicele de mortalitate variază între 75 și 100%. De aceea, spun medicii, identificarea precoce a mucormicozei este extrem de importantă, iar inițierea tratamentului este esențială”.
Simptome
”Cele mai frecvente simptome observate la pacienții cu mucormicoză asociată cu COVID-19 au fost durerea facială, ptoza palpebrală, scăderea acuității vizuale și chiar pierderea vederii, afectare sinusală cu risc de extindere cerebrală și pulmonară. Evoluția poate fi fatală în cazul pacientului cu diabet și imunitate scăzută.
Boala nu este contagioasă, ceea ce înseamnă că nu poate fi răspândită în urma contactului cu oameni sau cu animale infectate” ne informează Ro Vaccinare.