14:00 • Internațional
Conferință de presă la Moscova: Purtătoarea de cuvânt a MAE a venit beată și a sughițat la greu
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2022/04/maria_zakharova.jpg)
Situație inedită la o conferință de presă la Ministerul Afacerilor Externe rus. Purtătoarea de cuvânt, Maria Zakharova, este suspectată că a venit la conferinţa de presă beată, declarațiile sale fiind incoerente, bizare chiar pe alocuri, după cum susțin jurnaliștii prezenți la fața locului. Mai mult, a avut chiar momente în care a sughiţat, s-a poticnit şi a oftat de mai multe ori.
Zakharova i-a lăsat pe toți cu gura căscată, cum ar fi, de exemplu, când a declarat că motivul războiului din Ucraina este borşul: „Nu au vrut să facă un compromis, să-l împartă. Este nazism, au interzis şi cărţile de bucate!”
Declarația ei a fost postată pe Twitter de jurnalistul Kirill Martynov, redactorul șef al publicației ruse Novaia Gazeta Europe, care a fost lansată după ce activitatea în Rusia a fost întreruptă, din cauza presiunilor Moscovei, potrivit România Tv.
„Maria Zakharova a declarat că motivul războiului a fost că ucrainenii nu au vrut să împartă borșul cu ea. De asemenea, se pare că era foarte beată”, a scris jurnalistul.