În Parlamentul European, tensiunile dintre Partidul Popular European (PPE) și grupul socialiștilor europeni (S&D) escaladează, iar ”alianța” dintre cele două grupuri riscă să se destrame. Eurodeputatul PSD Vasile Dâncu a explicat că „este un conflict în primul rând pe tema desemnării comisarilor”, iar divergențele au la bază inclusiv disputele legate de susținerea candidaților din Italia și Spania.
„S-ar putea ca pe chestiunea asta, să împuște doi iepuri, să nu fie confirmată”, a declarat Dâncu, făcând referire la o posibilă întârziere în validarea comisarilor. Acesta a adăugat că PPE ar încerca să folosească situația în avantajul candidatului liberal din România, pentru a evidenția blocajele provocate de grupurile de stânga: „În principala miză pe care o are PPE acum este să încerce să-l ajute pe Ciucă să arate că ne blochează și al nostru că blochează stânga, de fapt”.
Pe lângă tensiunile pe tema desemnării comisarilor, Dâncu a explicat că „a fost gândită pe principiul divide et impera”, referindu-se la strategia fragmentării portofoliilor europene, ceea ce a amplificat divergențele. „Dacă începi să te asociezi, merge pe sciziunea asta stânga-dreapta, atunci funcționează destul de complicat lucrurile și în comisie”, a afirmat el.
Înțelegerile dintre PPE-S&D, deși funcționale în trecut, ar putea fi afectată de deciziile controversate luate la nivel european, iar Dâncu avertizează asupra riscului ca „fără un consens, fără o majoritate, se votează conjunctural pe fiecare temă, se negociază, fiecare își negociază interesele și ies aberații”.
Totodată, acesta a subliniat că grupul S&D, „acum are doar patru comisari, ar fi trebuit să aibă cinci, că a câștigat alegerile în cinci țări”, lucru care accentuează dezechilibrul de forțe în Parlamentul European.