Conflict: Premierul Italiei l-a numit dictator pe președintele Turciei (VIDEO)

Publicat: 09 apr. 2021, 20:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Conflict: Premierul Italiei l-a numit dictator pe președintele Turciei (VIDEO)

Premierul italian, Mario Draghi, l-a numit joi seară pe preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, „dictator” atunci când a răspuns la o întrebare despre scandalul „Sofagate”.

Am fost foarte mâhnit de umilinţa pe care preşedintele Comisiei a trebuit să o suporte cu aceşti, să le spunem ceea ce sunt, dictatori„, a declarat Mario Draghi în cursul unei conferinţe de presă la Roma, potrivit AFP.

El a răspuns la o întrebare despre comportamentul preşedintelui turc faţă de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, căreia i s-a oferit marţi un loc pe o canapea cu prilejul unei reuniuni a preşedinţilor instituţiilor UE la Ankara.

Înregistrarea video în care se vede cum Von der Leyen stă aşezată pe canapea, departe de fotoliile alocate lui Michel şi Erdogan de protocol, în timpul reuniunii lor din capitala Turciei, i-a şocat pe numeroşi eurodeputaţi şi înalţi responsabili ai UE.

Nu împărtăşesc absolut comportamentul preşedintelui turc faţă de preşedintele Comisiei (…) Nu a fost un comportament adecvat”, a precizat Mario Draghi.

El a estimat că Recep Tayyip Erdogan, în pofida diferenţelor de doctrină politică, este unul dintre acei responsabili „cu care trebuie să colaborăm”.

https://www.youtube.com/watch?v=1MqUBSdo1iQ