Congresul PNL, bătălia discursurilor: Cîțu, huiduit. A fost nevoie de intervenția lui Orban
Premierul Florin Cîțu nu a fost lăsat inițial să își susțină moțiunea „România Liberală” la Congresul la care candidează pentru președinția partidului. „Sper că nu așa arată disperarea”, le-a transmis premierul contestatarilor săi.
Din sală s-a strigat „Demisia!”. A intervenit Ludovic Orban, care a cerut delegaților să fie lăsat Cîțu să își prezinte moțiunea.„Nu e nevoie”, i-a spus Cîțu.
Discursul lui Cîțu a fost fragmentat apoi în mod repetat de huiduieli și scandări pro-Orban.
„Fac apel către susținătorii mei, lăsați candidatul să-și prezinte moțiunea”, a intervenit încă o dată președintele PNL.
Theodor Stoloja a intervenit să le-a cerut liberalilor care îl contestau pe Cîțu să-l lase să-și prezinte moțiunea.
„Cei care strigați demisia știți că înseamnă să vă dați jos propriul guvern. Numai Dragnea făcea așa ceva”, a spus Cîțu.
Discursul lui Florin Cîțu
„Colegi liberali, eu sunt Florin. Am muncit mult și fără compromisuri ca să ajung aici.
Voi toți sunteți echipa mea. Sper să conving mai mulți să mă votați, până la momentul votului, pentru că eu sunt un om de echipă. Votați un nou mod de a face politică. Vă garantez că atât timp cât voi fi președinte al PNL vom lua deciziile împreună.
PNL e viu. Nu regret nimic din această campanie. Știu că astăzi veți face alegerea corectă, am ajuns la momentul adevărului, la care alegem liberalismul autentic.
Sunt un politician atipic, eu nu mint. Am făcut tot ce am promis în aceste opt luni de când sunt prim-ministru și am făcut bine. Luni aprobăm PNRR, până la finalul anului avem primii bani.
Sper că v-am convins pe toți să veniți în echipa mea”, le-a transmis celor din sală Florin Cîțu.
Atacul lui Cîțu la adresa lui Orban
Vreau să fiţi mândri că sunteţi liberali. Vreau să mai spun ceva – Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie ”Votaţi PSD!”. Cum aş putea când PSD rămâne cel mai mare duşman al PNL? Cât sunt eu preşedinte al PNL nu vom face alianţă cu PSD. Ne delimităm de acest partid toxic, îl ţinem în opoziţie acum, dar şi după 2024. Pe mine nu o să mă vedeţi niciodată în ipostaza de a forţa o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern. Suntem liberali. Nu facem ca Dragnea. Aceste lucruri le vedeţi la PSD, nu la liberali. Colegii care nu au înţeles asta până acum, înseamnă că nu cunosc valorile liberale, iar locul lor sunt în opoziţie. Vă promit că niciodată, dar niciodată nu o să pun în pericol parteneriatul cu Klaus Iohannis. Cei care fac acest lucru sunt ipocriţi. Acest parteneriat e garantul guvernării liberale până în 2024. Parteneriatul meu cu preşedintele Iohannis este unul onest şi Klaus Iohannis reprezintă împreună soluţia pentru România. Dragi colegi liberali, suntem o echipă. Toţi construim, nu distrugem. Nu ne sabotăm propriul Guvern”, a afirmat Cîţu.
Pe fondul intensificării huiduielilor, Ludovic Orban a intervenit din nou, însă fără prea mare succes.
„Domnule preşedinte, dacă nu vă ascultă nici pe dvs. Când am văzut că la MS nu funcţionează lucrurile, am luat o decizie şi lucrurile s-au îmbunătăţit. La Finanţe la fel. Guvernarea este despre decizii în interesul românilor, nu despre şantaj politic. 30 de ani s-au găsit scuze. Acum nu e momentul de reformă. Noi liberalii şi eu ca premier am susţinut toate iniţiativele colegilor noştri. Reciproca nu a fost valabilă. A trebuit să spun – ajunge. Suntem liberali. Până aici. Da, recunosc. Eu sunt un politician atipic. Eu nu mint. Am fost acuzat de PSD, dar mai nou şi de unii colegi din coaliţie – că prăbuşesc economia, că o închidem. De fiecare dată am demonstrat contrariul. De fiecare dată cifrele au arătat că este bine. Am aprobat PNI pentru români”, a continuat premierul.
„Fapte nu vorbe, colegi liberali. Asta vor românii de la noi şi astăzi, dragi colegi liberali, vă cer să votaţi omul faptelor. Eu vă spun sincer că acest Congres ne va face mai puternici, pentru că guvernăm o ţară şi o facem bine, puternici pentru că am gestionat criza foarte bine. Nu vom închide mall-urile, afacerile, pieţele, atâta timp cât sunt eu preşedinte. Indiferent de ce se întâmplă în această campanie, de mâine suntem puternici. Doar împreună îi putem convinge pe români că soluţia e România liberală. Stimaţi colegi liberali, eu sunt Florin şi sper că v-am convins pe toţi să veniţi în echipa mea să construim România liberală în următorii 8 ani”, a declarat Cîţu.
Discursul lui Orban
„Fără efortul fiecăruia dintre dvs. nu am fi putut realiza nimic, pentru că noi liderii sunt nimic fără voi, baza Partidului Național Liberal. În condiții grele, cu un PSD care a capturat aproape integral toate pozițiile statului, cu un PSD cu o majoritate parlamentară apăsătoare, cu un PSD agresiv, care a încercat să facă praf justiția, economia, să diminueze atribuțiile președintelui și ale tuturor instituțiilor pe care nu le controla, PNL a dus o luptă de zi cu zi, săptămână cu săptămână, lună cu lună împotriva PSD și a reușit să înfrângă această ciumă roșie, a reușit să scoată de la guvernare PSD, a reușit cu adevărat să îndrepte România în direcția bună”, a spus Ludovic Orban la începutul discursului.
Apoi, Ludovic Orban i-a reamintit lui Klaus Iohannis că a câștigat alegerile cu ajutorul PNL, condus de el.
„Imediat după preluarea guvernării, PNL a intrat în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale. Klaus Iohannis a fost sprijinit de Partidul Național Liberal și a obținut cel mai mare scor din ultimii 31 de ani. Atât în primul tur, când și în al doilea tur. În primul tur cu 38% și în al doilea tur cu aproape 2/3 dintre voturile cetățenilor români”, a spus Orban.
Orban a afirmat că PNL a guvernat bine în cea mai mare criză după Al Doilea Război Mondial
„Din păcate, România ca și întreaga lume a fost confruntată, cu o pandemie fără precedent și PNL și-a asumat răspunderea de a guverna România în cea mai grea perioadă de după al Doilea Război Mondial și a făcut-o bine. A păstrat România în picioare, a păstrat România pe linia de plutire și a creat toate motoarele de relansare economică post-criză pandemică”, a mai spus Ludovic Orban.