Consecințele anulării Măsurii 3! Guvernul renunță la investiții de peste 1 mld. euro, ce ar fi creat peste 10.000 noi locuri de muncă
Circa 3.500 de companii care fac parte din „lista verde” pentru finanțare nerambursabilă, dintr-un total de 27.000, care au aplicat pentru sprijin financiar prin intermediul Măsurii 3 de susținere a investițiilor în România ar fi creat peste 10.000 de noi locuri de muncă și ar fi plătit taxe în cuantum de 300 milioane de euro doar cu salarizarea acestora pentru o perioadă de 5 ani. Investițiile generate de acestea ar fi depășit 1 miliard euro, însă autoritățile iau în calcul anularea completă a finanțării acestora, potrivit datelor REI Finance Advisors.
„Tragem un semnal de alarmă autorităților responsabile să identifice soluții eficiente și transparente pentru traversarea acestui impas în care ne aflăm. Dacă nu se pot găsi în luna iunie resurse financiare, propunem să se amâne semnarea contractelor până la 1 septembrie și să se aloce fonduri la rectificarea bugetară. La cele peste 300 de milioane de euro potențiale taxe plătite de companiile beneficiare către stat mai adăugam și impozitul pe profit, clădiri, dezvoltarea pe orizontală a altor companii – efortul de 500 milioane de euro al Guvernului ar fi contribuit la dezvoltarea IMM din Romania si creșterea PIB. Investițiile generate de companii ar fi depășit 1 miliard euro, dată fiind cofinanțarea asumată de către beneficiari, crearea de 10.000 noi locuri de muncă”, a declarat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.
În cadrul Măsurii 3 – Granturi pentru investiții, cu peste 27.736 cereri depuse, companiile ar fi trebuit să beneficieze de granturi cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro pentru proiecte de dezvoltare. Dar o presupusă fraudă sesizată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România, dar nedovedită până în prezent, cât și lipsa fondurilor necesare pentru plata primei Scheme Horeca – Măsura 2, au condus la blocarea finanțării proiectelor, chiar dacă acestea întruneau, pentru un număr de circa 3.500 de companii, criteriile de eligibilitate în totalitate.
Companiile au pierdut peste 40 mil euro, bani plătiți pentru consultanță și proiectare
„Un număr de peste 450 de companii au aplicat pentru Măsura 3 prin intermediul echipei noastre de consultanți specializați, respectând cu strictețe toți pașii menționați în Ghidul Solicitantului. Înțelegem situația și respectăm deciziile Ministerului, însă peste 10% din proiectele depuse prin noi se află în ‘zona verde’, iar companiile care au aplicat cu sprijinul REI sunt îndreptățite să primească finanțarea cuvenită, conform comunicărilor oficiale”, a mai adăugat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.
Cele peste 27.000 de companii care au aplicat pentru sprijin financiar prin intermediul Măsurii 3 de susținere a investițiilor în România ar fi plătit peste 40 de milioane de euro pentru serviciile de consultanță și proiectare primite, bani pe care acestea îi vor pierde, în cazul în care Măsura 3 va fi complet anulată.
Potrivit REI, în piață s-au plătit sume cuprinse între 500 si chiar 4.000 de euro pentru serviciile de consultanță și proiectare, bani care, în contextul actual, nu s-ar mai putea recupera. Asta deoarece Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a publicat o notă de fundamentare privind anularea Măsurii 3 și mutarea fondurilor la Măsura 2.
„Din totalul celor 450 de proiecte cu care am aplicat pentru Măsura 3, peste 10% se află în zona verde, conform actualizărilor Ministerului. Pentru aceste companii am pregătit ofertele, conform precizărilor Guvernului, am întocmit bugetul, prognozele financiare, am depus proiectele, am alocat o resursă importantă din companie pentru urgentarea demersurilor, însă companiile nu își vor mai achita costurile de consultanță pentru implementare. Credem că abia de anul viitor Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va lansa axele de finanțare pentru perioada programatică 2021-2027. Situația este cu atât mai gravă cu cât nu există o certitudine de alocare a fondurilor față de companiile care și-au demonstrat eligibilitatea în noua formă propusă de Guvern”, a adăugat Roxana Mircea.
Guvernul propune relansarea Măsurii 3 cu fonduri provenite din REACT-EU
Una dintre propunerile vehiculate de Guvern ar fi relansarea Măsurii 3 cu sume provenite din alte surse de finanțare europeană, respectiv din REACT-EU, însă acest program va fi disponibil abia de anul viitor, iar beneficiarii nu pot aștepta 2-3 ani pentru achiziția echipamentelor necesare pentru dezvoltare.
Guvernul a anunțat că beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea de fonduri prin Măsura 3 nu vor fi restricționați prin criterii de eligibilitate să își redepună aplicația în vederea obținerii de granturi, însă cei care au vizat achiziția de hale, structuri de cazare, mai precis peste 1.000 de proiecte, nu vor mai fi eligibili. Proiectul de modificare a OUG 130 se află, însă, în plină dezbatere publică.
Pentru Măsura 1 s-au înregistrat un număr de 29.250 cereri. După evaluarea acestora și procesul de contractare, rezultă o economie de aproximativ 50 milioane euro.
În cadrul Măsurii 2 s-au depus un număr de 22.226 cereri, în valoare de 5.246.397.727 lei. Având în vedere epuizarea bugetului, doar 3.945 contracte de finanțare au putut fi semnate.
În cadrul Măsurii 3 au fost depuse 27.736 cereri și doar aproximativ 4.000 de companii ar fi fost eligibile pentru finanțare, la cele 500 milioane euro fonduri alocate M3. Solicitarea de peste 7 ori mai mare a bugetului alocat arată nevoia acută de finanțare a IMM din România, cu atât mai mult în contextul Pandemiei, care a afectat și mai mult companiile cu activitate pe plan local.