Consiliera personală a lui Sorin Grindeanu, în board la Portul Constanța
După ce i-a făcut vânt fostului director general, Florin Vizan, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu mai face o mișcare de mare maestru: o aduce director executiv la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța pe Ileana Mirela Bîrchi, consiliera sa personală. Ca fapt divers, aceasta mai are și un doctorat în științe militare, care atârnă greu la cv, se pare.
Ileana Mirela Bîrchi este nou director executiv al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, începând cu data de 15 februarie, Ea vine în locul lui Mihai Teodorescu, adus de Grindeanu la Constanța în 2022, și care recent a fost promovat în funcția de director general interimar în locul lui Vizan, care și-a dat demisia recent. Un amănunt important: Mihai Teodorescu este agronom de profesie.
Grindeanu a avertizat de mai multe ori în trecut că va schimba conducerea Portului Constanța, de a cărui importanță strategică nici nu mai este cazul să pomenim, în contextul războiului din Ucraina. Numai că a zis că va aduce specialiști, oameni de meserie cu studii în domeniul naval, ceea ce nu prea se întâmplă.
Ce o recomandă până la urmă pe Ileana Mirela Bîrchi pentru noua poziție de la Portul Constanța? Să zicem că experiența în drept comercial și drept maritim, dobândită în România și Marea Britanie, după cum spune lumea. Rămâne de văzut ce prestanță va avea la noul loc de muncă.
Cine este Ileana Mirela Bîrchi
Ileana Mirela Bîrchi este din august 2022 consilier personal al ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Noul director de la Portul Constanța este absolventă a Facultății de Drept și doctor în Științe Militare.
A absolvit cursurile Universtății Ecologice din Capitală, după care a făcut studii postuniversitare la Academia de poliție ”A.I.Cuza”. Pasul următor: a devenit avocat definitiv în cadrul Baroului București.
Bîrchi a fost angajată la Ministerul Educației Naționale (în anul 2011) dar și la RAAPPS București, unde a fost consilier juridic.
De asemenea, Bârchi a mai fost consilier al directorului general al Loteriei Române, apoi a devenit director executiv Resurse Umane, după care a ajuns director general adjunct al aceleiași instituții.
În intervalul 2019- 2022 și-a deschis cabinet individual de avocatură Ileana Mirela Bîrchi.
În aprilie 2022, Bîrchi a devenit consilier al directorului general al CNAIR, după care a trecut la Transporturi, devenind consilierul personal al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.