Consilierii PNL de la Sectorul 1 au „redirecționat” pentru investiții 123 milioane lei din bugetul lui Clotilde Armand
Consiliul local al Sectorului 1 a votat, luni, bugetul Primăriei pentru 2024, o contribuție importantă având consilierii PNL, care au introdus o serie de amendamente menite să echilibreze finanțele sectorului.
Principalul obiectiv a fost reducerea cheltuielilor de funcționare și creșterea investițiilor, „pentru că varianta de buget propusă de primărița Clotilde Armand era o bătaie de joc la adresa cetățenilor din sector”, susține președintele PNL Sector 1, George Tuță.
„Am scos din secțiunea de funcționare 123 milioane de lei pe care i-am redirecționat către obiective de investiții. Consilierii noștri nu puteau aviza un buget care dubla cheltuielile de funcționare în detrimentul investițiilor. Nu e momentul să cheltuim pe pomeni electorale și servicii personale, așa cum face doamna Armand. E momentul să investim banii cu cap în nevoile sectorului, astfel încât să asigurăm servicii publice mai bune pentru cetățeni în domeniile esențiale: educație, sănătate etc. Și le mulțumim mult tuturor locuitorilor Sectorului 1, care în ultimele săptămâni au contribuit cu ideile și sugestiile lor pentru realizarea unui buget corect pentru comunitățile în care trăiesc. Realizarea bugetului trebuie făcută cu și pentru oameni, nu pentru primar și Primărie”, a declarat George Tuță.
Amendamentele introduse de consilierii PNL
Amendamentele introduse de consilierii PNL cumulează 197 milioane de lei, reprezentând obiective de investiții pentru comunitate. Ele sunt repartizate astfel:
- pentru școli – 133 milioane
- pentru asfaltarea străzilor de pământ – 40,5 milioane
- pentru achiziție/expropriere imobile de patrimoniu, monumente istorice în vederea reabilitării și implementării unor proiecte de regenerare urbană – 11,4 milioane
- pentru finanțarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului – 10 milioane
- pentru PUZ Sector 1 – 6 milioane
- pentru modernizarea de piețe – 1,5 milioane
- pentru proiecte pentru asociațiile de proprietari (rampe persoane cu dizabilități, reabilitarea spațiilor de adăpostire colectivă) – 1,2 milioane
- pentru activități sportive de masă – 1,2 milioane
- pentru realizarea unui SF în vederea implementării unui program local de reabilitare termică a imobilelor rezidențiale unifamiliale – 1 milion
- pentru realizarea registrului spațiilor verzi – 500 mii
- pentru expertiză bloc din Bd. Bucureștii Noi nr. 19 – 250 mii lei
- pentru realizarea SF instalare parc fotovoltaic în zona Chitila Triaj – 250 mii lei
Săptămâna trecută, consilierii locali PNL au semnalat nerespectarea prevederilor legale în realizarea propunerii de buget înainte de primărița Clotilde Armand și au avizat negativ bugetul în comisiile de specialitate.
Totodată, consilierii PNL au solicitat prezența directorilor din Primărie și din principalele structuri care au contribuit la realizarea bugetului la ședința în care acesta a fost prima dată dezbătut, dar foarte puțini dintre cei chemați au participat la ședință pentru a explica deciziile cuprinse în buget, precizează reprezentanții PNL, sector1.