Consiliul Concurenței a aprobat condiționat preluarea Profi de către Mega Image
Consiliul Concurenței a autorizat, astăzi, în anumite condiții, tranzacția prin care Delhaize „The Lion” Nederland B.V. (Mega Image) urmează să preia Profi Rom Food S.R.L.
Ca urmare, Mega Image trebuie să îndeplinească o serie de angajamente structurale și comportamentale pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate atât în relația cu furnizorii, cât și pe piața locală a comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare, prin magazine.
„Aceasta este cea mai mare tranzacție din domeniul comerțului alimentar pe care am instrumentat-o și am impus măsuri fără precedent pe plan național, dar care sunt inspirate din practica europeană. Comerțul alimentar este un sector prioritar pentru noi. Am avut numeroase intervenții în acest domeniu, atât prin aplicarea de amenzi, cât și prin monitorizarea atentă și prin analiza operațiunilor de fuziuni și achiziții. Scopul nostru este să păstrăm un mediu concurențial puternic, astfel încât să nu crească prețurile, care, la ora actuală, sunt, în medie, cele mai mici din Uniunea Europeană, în ciuda presiunilor inflaționiste”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Furnizorii vor avea reguli clare pentru listare și delistare
Astfel, Mega Image trebuie să implementeze proceduri care să cuprindă regulile pentru listarea și delistarea furnizorilor în cadrul rețelei Mega Image/Profi, indiferent dacă aceștia comercializează produse alimentare sau non-alimentare. Mega Image se angajează să aplice tuturor furnizorilor Mega Image și/sau Profi o procedură prin care se stabilesc condițiile de acces în magazinele celor două rețele, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a nu fi delistați. Totodată, vor fi prevăzute termene clare privind delistarea și obligația notificării furnizorilor.
În același timp, Mega Image va implementa o procedură specială pentru furnizorii relevanți, respectiv acei furnizori care livrează produse în proporție de peste 20% din cifra lor de afaceri către cele două rețele implicate. Astfel, se angajează să nu delisteze/să nu elimine din rețea produsele acestora, decât în anumite condiții clar stabilite, care includ prevederi legale, sau în situația în care produsele devin nerelevante pe piață, cererea pentru acestea scăzând substanțial.
Procedura aferentă tuturor furnizorilor se va aplica pe termen nelimitat, iar cea aferentă furnizorilor relevanți se va aplica pe o perioadă de 2 ani de la finalizarea tranzacției pentru furnizorii care livrează între 20%-30% din cifra de afaceri și 3 ani pentru furnizorii care livrează peste 30% din cifra acestora de afaceri din 2023 sau 2024.
Totodată, Mega Image se angajează să transmită furnizorilor relevanți o estimare a volumelor pe care anticipează că le-ar putea achiziționa de la fiecare, în următoarele 12 luni.
Pentru asigurarea unei protecții suplimentare a furnizorilor relevanți, odată cu implementarea tranzacției, Mega Image trebuie să păstreze condițiile comerciale de care beneficiază aceștia pentru anul 2025.
În acest mod, furnizorii dependenți vor putea să-și reconfigureze activitatea comercială, să caute alte opțiuni pentru comercializarea produselor și să încerce să reducă gradul de dependență.
Mega Image va trebui să renunțe la 87 de magazine din 44 de localități
De asemenea, Mega Image trebuie să cesioneze 87 de magazine din 44 de localități în care activitățile Mega Image și Profi se suprapun și ar putea conduce la reducerea posibilităților de alegere ale consumatorilor, înlăturându-se, astfel, orice posibile îngrijorări ale autorității de concurență.
În plus, Mega Image va permite accesul nerestricționat oricărei părți interesate de
închirierea/subînchirierea/achiziționarea unor spații comerciale din anumite zone afectate pentru care entitatea rezultată își va opri activitatea, dacă este cazul. Acțiunea se va realiza prin intermediul unei agenții imobiliare independente de părți, care va oferi spațiul respectiv oricăror părți interesate, indiferent de activitatea comercială derulată de acestea (inclusiv activitate de retail alimentar) și va asigura publicitatea prealabilă a acestui demers.
„Am primit foarte multe observații referitoare la această tranzacție și am ținut cont de ele, obligând Mega Image să adopte măsuri pentru a proteja toți furnizorii, respectând, astfel, prevederile Directivei europene privind practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare, transpusă prin legea 81 din 2022. În acest fel, peste 600 de furnizori ai rețelelor Mega Image și Profi, cei mai mulți de dimensiuni medii și mici, vor putea beneficia de procedurile speciale de protecție”, a mai declarat președintele Consiliului Concurenței.
În scopul monitorizării respectării angajamentelor comportamentale asumate, Mega Image a propus desemnarea unui mandatar însărcinat cu monitorizarea, care va transmite Consiliului Concurenței rapoarte referitoare la modul de implementare a angajamentelor.
Conform prevederilor Legii Concurenţei, neîndeplinirea unei obligaţii, a unei condiţii sau a unei măsuri impuse printr-o decizie a Consiliului Concurenţei se sancţionează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.
Consiliul Concurenței studiază situația încă din vară
„Așa cum știți, Comisia Europeană a fost de acord să ne transfere analiza acestui caz, la solicitarea noastră, având în vedere că piața românească este cea mai afectată. Este cea mai mare tranzacție pe piața de retail din România și este nevoie de o analiză complexă. De aceea ne consultăm cu autoritățile din alte state membre care au gestionat tranzacții similare, dar vrem să aflăm și punctele de vedere ale celor afectați: producători agricoli și procesatori, concurenți, asociații de consumatori.” declara Bogdan Chirițoiu, în luna august a acestui an.
Noul lanț va avea, cumulat, aproape 2.700 de magazine, răspândite în toată țara.