Consiliul de Administrație de la Metrorex e paralel cu… metroul
Timpul tot mai mare de așteptare al trenurilor de metrou a scos în evidență și diletantismul celor propulsați politic să administreze SC Metrorex SA.
Unul și unul, dar niciunul cu… metroul
În urma trocului politic, în Consiliul de Administrație de la SC Metrorex SA au ajuns cinci administratori provizorii care n-au nimic în comun cu activitatea de metrou. Singurul criteriu pentru care au ajuns în bordul administrativ fiind doar apartenența și recomandarea politică, iar motivația a fost banul, adică o indemnizație lunară brută de 5.345 de lei. Astfel, președintele al CA de la Metrorex SA a ajuns economistul de la Universitatea ”Gaudeamus” Constanța Mihai Barbu, fost consilier județean și vicepreședinte al CJ Ilfov. Ceilalți patru administratori sunt:
- Mihai Victor Ionescu-absolvent de Politehnică, dar remarcat pe la aviația civilă și transportul aerian;
- Mihai Teodorescu- specializat în marketing și management turistic la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară;
- Mihai George Staicu-fost ziarist, reprofilat în administrator public la Mogoșoaia și ajuns între timp la cabinetul unui secretar de stat;
- Liviu Tudor Băileșteanu- specializarea conductor arhitect la Colegiul de urbanism- Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” cu lucrarea ”Planificarea spațială-studiu de caz comuna Sălcioara-Ialomița”.
Mariana Miclăuș, demisă în 2020, reevaluată și numită iar în 2021
Așadar, niciunul dintre cei cinci administratori nu au avut vreo legătură cu activitatea de la metrou. Ca atare, nu trebuie să ne mai mirăm că circulația trenurilor de metrou se desfășoară la jumătate din capacitatea de transport, fapt pentru timpul de așteptare în stație a ajuns și 15 minute.
Și colac peste pupăză, directorul general Mariana Miclăuș, remunerată lunar cu suma brută de 24.531 de lei, este menținută pe funcție după ce fusese demisă pe data de 2 iulie 2020 pentru întârzierea lucrărilor la Magistrala 5, dar repusă în funcție în februarie 2021.