Constantinescu (ANPC): Săptămâna aceasta am lansat o nouă invitaţie celor de la Blue Air, pentru a verifica respectarea măsurilor
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat săptămâna aceasta o nouă invitaţie către reprezentanţii Blue Air pentru a discuta despre respectarea măsurilor dispuse, a anunţat, marţi, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, subliniind că reprezentanţii transportatorului aerian ar fi spus la una dintre întâlnirile anterioare că iau în calcul părăsirea pieţei şi redeschiderea altei companii.
„Din informaţiile noastre, dânşii nu au mai achitat în ultima perioadă facturile de cherosen. Asta ne spun o parte dintre angajaţii domniilor lor, cei care se consideră şi ei vătămaţi, alături de cele 73.000 de consumatori. La acest moment, putem să vă spunem, în varianta cea mai oficială cu putinţă, că în această săptămână am lansat o nouă invitaţie către cei de la Blue Air pentru a verifica respectarea măsurilor. Ori, iată că ceea ce invocă dânşii, că din cauza avertizărilor făcute de noi, în sensul recomandării de a-şi evalua bine condiţiile de transport (…). Iată că totuşi aeronavele par pline, dar dânşii nu mai au capacitatea de a duce la bun sfârşit ceea ce au promis consumatorilor în sensul executării cursei aeriene”, a declarat Constantinescu la Digi 24.
El a reiterat că, la o întâlnire anterioară cu conducerea companiei, reprezentanţii Blue Air au spus că iau în calcul să părăsească piaţa, pentru a redeschide o altă companie în toamnă.
„Mai mult decât atât, înţeleg că şi la acest moment suntem noi cei vinovaţi pentru situaţia dânşilor, cu toate că la întâlnirea pe care am avut-o, lucru transmis mass-media, reprezentantul lor ne-a spus că iau în calcul să părăsească piaţa cu această companie pentru a redeschide o altă companie în toamnă. Iată că suntem în septembrie şi pare că lucrurile se îndeplinesc. Ori eu sunt profetul activităţii liniilor companiilor aeriene, ori iată că ceea ce ne-a spus dânsul – şi aici mă refer la domnul Năstase (Bogdan Năstase, avocatul Blue Air – n. r.), se confirmă practic. (…) Dânsul ne-a informat (…), în prezenţa mai multor colegi, eram şi eu de faţă, ne-a spus că iau inclusiv în calcul părăsirea pieţei cu această companie şi redeschiderea uneia noi. Nu-mi aduc aminte numele exact, dar iată că pare că lucrurile se apropie de un deznodământ cumva predictibil”, a spus preşedintele ANPC.
Acesta a subliniat că la întâlnirea care urma să aibă loc trebuia să se analizeze dacă Blue Air a respectat angajamentul privind plata sumei de 15.000 de euro pe zi pe care trebuia să o pună la dispoziţia consumatorilor care au făcut reclamaţii împotriva companiei.
Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.
„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de ‘a nu mai cumpăra bilete Blue Air’ propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului român, respectiv preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)”, susţin reprezentaţii companiei.
Aceştia menţionează că declaraţiile respective au condus la „distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation SA de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii), blocarea tuturor discuţiilor purtate la Londra de acţionariatul Blue Air cu două mari firme de investiţii interesate în intrarea în acţionariatul Blue Air şi sprijinirea societăţii în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăţi din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”.
În data de 14 iulie, ANPC a anunţat că a amendat Blue Air cu suma de două milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri în perioada 30 aprilie 2021 – 30 aprilie 2022, şi a obligat compania să returneze clienţilor banii în maximum zece zile pentru toate zborurile anulate.
„În urma sesizărilor depuse de consumatori şi ca urmare a reacţiilor din media Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acţiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021 – 30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri”, preciza ANPC într-un comunicat.
Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenţionale, echipa de control a propus, iar preşedintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancţiune complementară, măsura de remediere prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. a) din legea 363/2007, respectiv „… încetarea contractului şi restituirea contravalorii serviciilor anulate şi a compensaţiilor aferente în termen de maximum 10 de zile” cu respectarea opţiunii consumatorilor şi cu raportare la toate rezervările anulate şi pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensaţii, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022″, menţiona ANPC.
Câteva zile mai târziu, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că Blue Air se pregăteşte să iasă din piaţă şi tergiversează primirea procesului verbal privind amenda aplicată de ANPC şi privind obligaţia de a da consumatorilor banii înapoi.
„Blue Air de mult lua în calcul ieşirea de pe piaţă. Conform deciziei ANPC, ei trebuie să dea banii înapoi consumatorilor şi să le plătească despăgubiri în termen de 10 zile de la primirea procesului verbal, însă trag de timp. Nu au venit să îl ridice, aşa cum era normal. Noi am trimis procesul verbal prin poştă, cu confirmare de primire, iar acum aşteptăm să se întoarcă refuzul de primire. Următorul pas este să afişăm pe geam decizia de amendă. În mod normal, dacă ştii că eşti nevinovat, vii să ridici procesul verbal şi îl conteşti în instanţă, dar dacă nici măcar nu vii să-l ridici, aceasta arată că vrei să tragi de timp. Că poate între timp mai anunţi nişte curse pe care le anulezi în ultimul moment”, a spus atunci Constantinescu.
El a arătat că, din păcate, nu prea sunt şanse ca oamenii să-şi primească banii înapoi, atâta timp cât compania nu şi-a plătit nici măcar propriii angajaţi.
„Am primit mailuri de la angajaţi ai Blue Air care ne spun că nu şi-au mai primit banii de trei luni şi ne spun ‘de unde să dea banii clienţilor dacă nici nouă nu ne dau'”, a susţinut preşedintele ANPC.
Acesta a precizat că tot ce conţine procesul verbal a fost discutat deja cu un reprezentant al companiei, la sediul ANPC.
„Între întocmirea procesului verbal şi stabilirea sancţiunii am avut o întâlnire cu un reprezentant al Blue Air, domnul Năstase, împreună cu comisarii ANPC care au întocmit documentul de control. Ne scotea puţin la tablă şi ne spunea că ar fi greşit să fie sancţionat Blue Air pentru că situaţia financiară este discutabilă. Am discutat punctual situaţia la noi la birou, inclusiv ce s-a întâmplat cu banii consumatorilor. Au fost 73.000 de consumatori vătămaţi, consumatori vulnerabili, cărora nu li s-au rambursat banii, nici măcar portofelul electronic nu era funcţional. El a admis că acesta este numărul consumatorilor vătămaţi”, a arătat Constantinescu.