08:29, 29.10.2024 • Sănătate
Consulul general al României la Miami a fost tâlhărit
Experienţă neplăcută pentru Cătălin Ghenea, consului general al României la Miami, aflat în această perioadă în Bucureşti, pentru rezolvarea unor probleme.
Diplomatul a fost atacat pe stradă, în cartierul Dorobanţi din Capitală.
Diplomatul, de 61 de ani, se plimba pe stradă singur când a fost abordat de trei indivizi care l-au înconjurat şi au început să-l ameninţe. Aceștia i-au cerut banii şi bunurile de valoare pe care le avea asupra sa. Tâlharii l-au imobilizat pe angajatul Ministerului de Externe şi i-au furat portofelul în care erau acte şi 300 de lei. Apoi toţi trei au rupt-o la fugă și au dispărut pe străduţele din Dorobanţi.
În stare de şoc, consului a sunat la 112. Poliţiştii sosiţi la intervenţie au început să colecteze imaginile de pe camerele de supraveghere aflate în zonă, în speranţa ca pot afla mai multe despre tâlhari. Aceştia sunt căutaţi şi la această oră.
22:29, 11.10.2024 • Magazine