Consumul de alcool poate avea efecte benefice pentru sănătate. Iată ce ar fi bine să bei și cât

Publicat: 20 mart. 2022, 15:30, de Puterea.ro, în Sănătate , ? cititori
Consumul de alcool poate avea efecte benefice pentru sănătate. Iată ce ar fi bine să bei și cât

De-a lungul timpului s-a tot vorbit despre efectele mai puțin plăcute pe care le are consumul de alcool, dar dacă încercăm să aflăm mai multe despre acest obicei, descoperim că poate avea chiar și beneficii pentru sănătate.

În urma unui studiu prezentat la American Heart Association’s Epidemiology, Prevention, Lifestyle & Cardiometabolic Health Conference 2022, la care au luat parte aproximativ 312.000 participanți, s-a descoperit că în urma consumului unei cantități moderate de alcool poate rezulta riscul scăzut de dezvoltare a diabetului de tip 2.

Foarte important este și tipul de alcool pe care îl consumi. Aparent, vinul este cea mai bună alegere. De asemenea, dacă alcoolul este consumat la masă, alături de alte alimente, este mai puțin nociv.

Efectele consumului de alcool asupra sănătății au fost întotdeauna un subiect ca o sabie cu două tăișuri, iar asta pentru că știm deja că din cauza consumului de alcool pot apărea numeroase probleme de sănătate, precum probleme cardiovasculare, diabet, obezitate, care ulterior pot duce la deces, dar putem reaminti și problemele comportamentale, abuzurile sexuale, agresiunile fizice și verbale, accientele de mașină și multe altele. Foarte mult contează și cum este consumat alcoolul.

Sunt foarte puține studii în care s-a pus accentul pe aceste detalii, precum tipul de alcool consumat, cantitatea de alcool consumată, ora la care alegi să consumi și, mai ales, dacă îl asociezi sau nu altor alimente.

Când vine vorba de modul în care alcoolul, în special vinul, este conectat riscului scăzut de dezvoltare a diabetului de tip 2, se pare că acesta indică faptul că ar putea fi un efect asupra glucozei din metabolism. Legat de cum ar trebui să bei în timp ce mănânci, se recomandă pentru femei un pahar de vin, iar pentru bărbați se recomandă două pahare.