Consumul de energie a explodat în Bucureşti, în ziua incendiului de la spitalul Nicolae Robănescu
Consumul de energie electrică a atins, marţi, 25 iulie, la ora 17:00, în Capitală şi judeţele Ilfov şi Giurgiu un vârf de consum de 1.502 de MW, cu 59% mai mult, de exemplu, faţă de o zi din luna mai, cu temperaturi specifice perioadei, potrivit E-Distribuţie Muntenia.
Marți, a fost și ziua incendiului de la spitalul Nicolae Robănescu, survenit după o pauză de curent.
În Bucureşti, zona cu cel mai crescut consum de energie electrică, marți, adică mai mare cu 54%, comparativ cu o zi cu valori termice obişnuite, a fost în nordul Capitalei. Zone precum Filaret, Berceni-Progresul, Drumul Taberei, Pantelimon, respectiv localitatea Chitila din judeţul Ilfov au înregistrat, de asemenea, un consum casnic ridicat, generat de folosirea intensivă a aparatelor de aer condiţionat.
E-Distribuţie Dobrogea a raportat un consum mai mare cu până la 39% în data de 25 iulie faţă de cifrele înregistrate în a doua jumătate a lunii mai 2023, iar E-Distribuţie Banat cu până la 21% în data de 25 iulie, raportat la mai 2023.
În această perioadă, a fost înregistrat şi cel mai mare număr de apeluri în call center-ul tehnic care deserveşte regiunile Muntenia, Banat şi Dobrogea. Astfel, în data de 21 iulie a fost atins un număr total de peste 28.500, de aproape 13 ori mai multe faţă de o medie de 2.200 de apeluri zilnice în luna mai a aceluiaşi an.
„Având în vedere avertismentele meteorologice de caniculă, companiile E-Distribuţie estimează că valorile de consum vor rămâne ridicate zilele următoare şi recomandă un consum de energie cât mai eficient şi care să nu depăşească puterea avizată a instalaţiei de la fiecare loc de consum, pentru alimentarea în siguranţă a locuinţelor sau construcţiilor cu caracter comercial. Este recomandată folosirea electrocasnicelor şi a celorlalte echipamente din casă într-un mod echilibrat, pe parcursul zilei fiind oportună utilizarea echipamentelor şi aparatelor absolut necesare, dar şi acestea nu simultan, în special în cazul aparatelor cu consum mare de energie”, se arată într-un comunicat al E-Distribuţie Muntenia.
Recomandări pentru populație
Dacă sunt utilizate aparatel de aer condiţionat, este recomandată răcirea graduală a locuinţei, deoarece se reduce la jumătate consumul de energie faţă de setarea aparatului la temperaturi foarte joase. Concret, se poate seta temperatura la 24 de grade Celsius în loc de 18 şi lăsa aparatul pornit.
Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de peste 133.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Sud Muntenia (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie. Reţelele E-Distribuţie numără 286 staţii de transformare şi peste 24.000 de posturi de transformare.