Consumul de marijuana ar putea fi interzis în anumite zone din Amsterdam

Publicat: 10 dec. 2022, 21:00, de Victor Scarlat, în Internațional , ? cititori
Consumul de marijuana ar putea fi interzis în anumite zone din Amsterdam
SURSA FOTO: https://babylontours.com/

Fumatul de marijuana ar putea fin interzis în anumite zone din centrul vechi al orașului Amsterdam, cunoscut peste tot în lume drept un oraș unde consumul de droguri este la el acasă.

Consumul de canabis ar putea fi interzis în anumite locuri din centrul vechi al oraşului ca parte a unor măsuri concepute pentru a preveni petrecerile excesive ale turiştilor şi pentru a proteja zonele în care trăiesc localnicii, informează agenția germană de presă DPA, citată de Agerpres.

Se preconizează că noile reglementări vor afecta în special viaţa de noapte din centrul oraşului. Oficialii olandezi au spus că specificul Amsterdamului, cunoscut ca un oraş liber şi deschis, le-a dat vizitatorilor falsa impresie că „orice este posibil şi totul este permis”. Noile reguli vor impune ca activităţile de catering şi prezentările de prostituate în vitrine să se încheie mai devreme, impunând totodată restricţii mai dure în privinţa petrecerilor burlacilor şi a circuitelor organizate de vizitare a barurilor. Oficialii municipali plănuiesc şi o campanie prin care turiştii internaţionali sunt descurajaţi să mai vină la Amsterdam pentru „a se deconecta”.

Vânzările de canabis vor merge înainte în cafenelele de specialitate

Plănuita interzicere a fumatului de marijuana în părţi din centrul oraşului nu vizează vânzările de canabis în cafenele specializate, ci se referă la consumul în aer liber, în special la cel din pieţe şi străzi. Amenzi mari vor fi acordate celor care vor fi prinşi că încalcă aceste reguli. Setul de măsuri reprezintă o încercare a oficialilor din Amsterdam de a proteja zonele din centrul oraşului de ceea ce ei consideră un „turism excesiv”, care aduce mai mulţi turişti decât pot să primească acele zone. Oraşul olandez se aşteaptă să primească peste 18 milioane de vizitatori în 2023, un număr apropiat de limita estimată de oficialităţile locale, care ar fi de 20 de milioane de turişti. Amsterdam are o populaţie de 900.000 de locuitori. Consiliul municipal din oraşul olandez intenţionează să pună în practică aceste reguli mai stricte cu câteva zile înaintea Crăciunului.

Citește și Beneficiile canabisului medicinal, dezbătute în Parlament