Consumul zilnic de canabis crește riscul de cancer la cap și gât

Publicat: 12 aug. 2024, 06:21, de Autor: Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Consumul zilnic de canabis crește riscul de cancer la cap și gât

Consumul zilnic de canabis, ani la rând, poate crește de trei până la cinci ori riscul de cancer la cap și gât, potrivit unui studiu de dată recentă, care a analizat milioane de dosare medicale.

„Cercetarea noastră arată că persoanele care consumă canabis, în special cele cu o tulburare de consum de canabis, sunt semnificativ mai predispuse să dezvolte cancer la cap și gât în ​​comparație cu persoanele care nu consumă canabis”, subliniază autorul principal al studiului, dr. Niels Kokot, profesor la Keck School of Medicine de la Universitatea din California de Sud din Los Angeles, citat de CNN.

Tulburarea de consum de canabis apare la persoanele care consumă canabis foarte des, ajungând la sevraj și la neputința de a renunța.

Studiul s-a focalizat pe asocierea tulburării de consum de canabis cu cancerul capului și gâtului, a spus  dr. Joseph Califano din cadrul Universității din California, care nu a fost implicat în acest studiu. El a subliniat faptul că s-a folosit un set uriaș de date, comparativ cu alte studii. Totuși, el subliniază că acest amplu studiu nu stabilește o asociere și între utilizarea ocazională, recreativă a canabisului și cancerul la cap și gât.

În Statele Unite, cancerele la  cap și gât reprezintă 4% din toate tipurile de cancer, cu peste 71.000 de cazuri noi și peste 16.000 de decese estimate pentru 2024, potrivit Fundației Naționale pentru Cercetarea Cancerului.

Consumul de tutun, care include fumatul de țigări, trabucuri, pipe și tutun fără fum, și consumul de alcool sunt cele mai frecvente cauze de cancer la cap și gât, spun experții. Alți factori de risc sunt igiena orală deficitară; sistemul imunitar slăbit; dieta săracă în fructe și legume, dar și poluarea.

Virusuri

Un număr tot mai mare de cancere la cap și gât sunt puse pe seama infecției cu papilomavirusul uman (HPV), cu virusul Epstein-Barr (EBV), care sunt virusuri ADN ce afectează genele, făcându-le susceptibile la afecțiuni maligne.

Acest studiu, publicat săptămâna trecută în JAMA Otolaryngology – Head&Neck Surgery, a analizat o bază de date de 4 milioane de fișe electronice de sănătate și a găsit peste 116.000 de diagnostice de tulburare de consum de canabis în rândul persoanelor cu cancer la cap și gât. Persoanele  – bărbați și femei, cu vârsta medie de 46 de ani – au fost apoi comparate cu persoane care aveau și cancere la cap și gât, dar care nu au fost diagnosticate cu tulburare de consum de canabis.

Analiza a arătat că persoanele cu tulburare de consum de canabis au de aproximativ 2,5 ori mai multe șanse de a dezvolta un cancer oral și probabilitate este de aproape cinci ori mai mare de a dezvolta cancer orofaringian. Descoperirile au fost valabile pentru toate grupele de vârstă, potrivit studiului.