Continuă persecuția asupra avertizorilor de integritate: Petrică Leașcu s-a angajat ca muncitor necalificat

Publicat: 06 aug. 2024, 17:13, de Vlad Stefan Orjan, în Dezvăluiri , ? cititori
Continuă persecuția asupra avertizorilor de integritate: Petrică Leașcu s-a angajat ca muncitor necalificat

Începe un nou capitol pentru Petrică Leașcu, cel care a scos la lumină faptele de corupție din BOR, a ales să își păstreze integritatea și conștiința curată, renunțând la tentația unei vieți confortabile și bine plătite în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (BOR). În loc să accepte un post de preot corupt, în schimbul unei mite de 25.000 de euro și a unui venit net de minim 10.000 de lei pe lună, acesta a decis să devină muncitor necalificat într-o companie de construcții.

„Alegerea mea a fost între a deveni un preot șpăgar, respectat și bine plătit, sau a urma drumul Dreptății, un drum greu și umilitor. Am ales să-mi păstrez conștiința curată și nu regret nicio clipă”, a declarat Petrică Leașcu.

Într-o scrisoare deschisă, avertizorul de integritate și-a exprimat dezamăgirea față de persoanele corupte și mincinoase din BOR care, în opinia sa, au câștigat și jubilează, considerându-se prea puternice pentru a fi învinse. El a adresat și un mesaj jurnaliștilor de la Recorder, acuzându-i de lipsă de onestitate și de neglijarea interesului public.

Sunt trist că persoanele corupte și mincinoase din BOR, dovedite, au câștigat și se consideră prea puternice pentru a fi învinse. Jurnaliștilor de la Recorder: să fiți sănătoși! Sunteți fericiți, înțeleg, dar să știți că am demonstrat că nu practicați un jurnalism onest și nici nu urmăriți interesul public”, a adăugat el.

În încheiere, acesta a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate.

Încă odată, statul corupt continuă să demonstreze că avertizorii de integritate sunt supuși la diverse repercusiuni. Această decizie curajoasă de a alege integritatea în fața corupției este un exemplu de moralitate și de luptă pentru valorile corecte într-o societate în care acestea sunt adesea puse la încercare.