Contre PNL – PSD pe tema reducerii TVA şi a CAS-ului

Publicat: 13 feb. 2022, 15:19, de Puterea.ro, în News , ? cititori
Contre PNL - PSD pe tema reducerii TVA şi a CAS-ului

Social – democrații acuză liberalii că s-au opus propunerilor de reducere a TVA, atunci când PSD le-a făcut. Informația a fost prezentată de Gabriela Firea, ministrul Familiei, într-o conferință de presă susținută duminică.

Eu, personal mi-aş fi dorit o mai bună comunicare între noi şi acceptarea soluţiilor cu care am venit. Din păcate, s-a ajuns, cum spune românul, tot la vorba noastră, pentru că chiar astăzi vedeam pe internet propuneri de scădere a TVA-ului, dar noi când am propus scăderea TVA-ului la energie partenerii noştri nu au fost de acord, acum se propune scăderea TVA la toate produsele”, a spus Firea.

Firea a precizat că a văzut, de asemenea, propunerea de scădere a CAS-ului. „Noi, când am propus pentru construcţii, ni s-a spus că afectează Pilonul II”, a arătat ea, precizând că se referă la anunţul făcut de preşedintele PNL.

Dacă tot suntem împreună la guvernare, o colaborare sinceră, onestă şi în care să nu ne disputăm maternitatea sau paternitatea unei soluţii”, a transmis Firea.

Liderul PNL Florin Cîţu a postat, duminică, un mesaj pe Instagram, în care prezintă soluţii pentru a creşte salariile pentru toţi românii şi dă exemplu reducerii CAS de la 25% la 20% – aproximativ 317 lei în plus în buzunar pentru românii cu salariul mediu.

Ulterior, a scris, pe Facebook, că pregătise această măsură şi putea să intre în vigoare de la 1 iulie 2022.