Control judiciar cu prelungire pentru primarul din Otopeni, Constantin Silviu Gheorghe
Magistrații Tribunalului București au decis prelungirea controlului judiciar, cu alte 60 de zile, pentru edilul Otopeniului, Constantin Gheorghe, și Constantin Vlad, director executiv în Primăria Otopeni. Cei doi sunt cercetați într-un dosar în care DNA reclamă un prejudiciu de 36 de milioane de lei.
Conform deciziei din camera de consiliu, judecătorii au constatat „legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, dispusă față de inculpații Constantin Silviu și Constantin Vlad” și au decis menținerea măsurii controlului judiciar „până la o nouă verificare a măsurii preventive, dar nu mai târziu de 60 de zile”. Cei doi au drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Problemele penale ale primarului din Otopeni
Primarul din Otopeni, Constantin Silviu Gheorghe, și câțiva apropiați ai acestuia au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru un prejudiciu estimat la aproximativ 36 de milioane de lei, pentru deconturi fictive.
Conform unui comunicat de presă transmis de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată. Gheorghe este cercetat pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Contractul vizat este legat de licitaţia internaţională organizată în 2011 pentru finanţarea, proiectarea şi executarea infrastructurii de bază în oraşul Otopeni.
Lucrarea a fost câștigată de Asocierea S.C. Romstrade S.R.L. – S.C. Arcadia Engineering S.R.L. cu lider S.C. Romstrade S.R.L, firmă controlată de Nelu Iordache.
Arcadia Engineering (București), contrololată de Florin Nistor, cunoscut ca un apropriat al primarului din Otopeni, avea rolul de a asigura serviciile de proiectare, proiectul tehnic, detaliile de execuție și documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire.
Conform DNA, edilul Gheorghe Constantin Silviu și directorul executiv Vlad Constantin și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și ar fi acceptat la plată și ar fi achitat în mod nelegal suma totală de 35.916.006 lei, din care:
– 25.421.080 lei reprezentând inițial cheltuieli nejustificate pentru materiale pe care în realitate executantul nu le-a achiziționat. Ulterior, pentru a se justifica într-un fel plățile nelegale, ar fi fost întocmită o situație de lucrări (organizare de șantier deși în acea fază nu erau prevăzute astfel de lucrări) cu o valoare identică, prin care s-ar fi creat doar aparența unei compensări între valoarea „stornată” a „procurării materialelor”, de 25.421.080 lei, cu o valoare asemănătoare, a unor lucrări de organizare de șantier, care în realitate nu au fost realizate.
– 10.494.926 lei reprezentând costuri de finanțare aferente cheltuielilor menționate mai sus.