Situație extraordinară: Copiii, viitorul României, se joacă în altă țară
Viitorul României, respectiv copiii, nu se mai află în țară! La finele anului 2019, mai mult de 708.300 de români erau rezidenţi în Germania. Dintre românii rezidenţi în Germania, aproape 93.400 sunt copii cu vârsta de până la 10 ani.
Românii sunt a cincea cea mai numeroasă populaţie rezidentă după nemţi, turci, polonezi şi sirieni, conform datelor de la institutul naţional de statistică al Germaniei. În ceea ce privește copiii românilor, facilităţile oferite de ţările din Occident pentru copii sunt foarte bune, statul român dă bani de scutece o dată pe lună. Nu există sprijin pentru susţinerea familiilor cu copii în România, potrivit Mediafax.
Numărul copiilor născuţi în România a scăzut cu mai mult de 11%
Faptul că se întâmplă acest lucru reprezintă un semn că românii care aleg să se stabilească în Germania sunt tineri, care fie vin aici cu copii mici, fie aleg să îşi întemeieze o familie aici. Numărul copiilor născuţi în România a scăzut cu mai mult de 11% în ultimii 10 ani, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), o scădere de mai mult de 24.000 de copii, de la 212.199 în anul 2010 la 188.135 în 2019. Cea mai mare scădere a numărului de copii născuţi în România a fost între 2018 şi 2019, o scădere de mai mult de 18.400 de nou-născuţi.
Pescurt, facilităţile oferite de ţările din Occident pentru copii sunt foarte bune şi acesta este unul dintre motivele pentru care părinţii decid să rămână în astfel de ţări.