Giurgiu: copil de doi ani, rănit grav la un loc de joacă din oraș
Un băiețel de doar doi ani a fost grav rănit la un loc de joacă din cartierul Tineretului. El a fost transportat la un spital din Capitală, inconștient și cu convulsii.
Polițiștii giurgiuveni au fost sesizați joi, în jurul orei 13, printr-un apel la 112 că un copil s-a lovit de leagăn și este inconștient.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat faptul că, la un spațiu de joacă de pe strada Tineretului, un copil în vârstă de doi ani s-ar fi lovit de colțul leagănului, în zona pieptului, sub umăr.
Copilul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații de specialitate – anunță Poliția Girgiu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Giurgiu, Rodica Cărăbaș, a precizat că băiețelul a fost transportat la un spital din București, fiind inconștient și cu convulsii.
Mama copilului a declarat polițiștilor că nu va depune plângere sub aspectul săvârșirii vreunei fapte de natură penală, întrucât copilul său nu a fost agresat fizic și nu a fost victima vreunei infracțiuni.