Copil rănit în incinta Primăriei Generale a Capitalei
Un copil de șapte ani a fost rănit după ce s-a cățărat pe o coloană ornamentală, expusă în incinta Primăriei Generale a Capitalei. Băiețelul a fost transportat la spital, fiind conștient la momentul preluării de către ambulanță.
Luni, în jurul orei 13.40, în holul de la intrarea principală în sediul Primăriei Municipiului București, a avut loc un accident implicând un copil de șapte ani, însoțit de tatăl său, care venise la primărie pentru rezolvarea unei probleme.
Conform datelor transmise de serviciul de presă al Primăriei Generale a Capitalei, care citează informațiilor furnizate de martori, copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana (foto), suferind traumatisme.
La intervenția angajaților PMB, el a fost preluat de o ambulanță, fiind dus imediat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. La momentul urcării în ambulanță, copilul era conștient. Reprezentanții Primăriei Capitalei au luat legătura cu spitalul, obținând confirmarea faptului că victima accidentului se află în grija medicilor din spital.
„În holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016. Pentru elucidarea împrejurărilor accidentului va fi făcută o anchetă administrativă în cadrul Primăriei Capitalei, în paralel cu ancheta deja demarată de poliție”, susțin reprezentanții Primăriei Generale a Capitalei.