Copilul este deja „contaminat” de aerul poluat înainte de venirea lui pe lume

Publicat: 06 oct. 2022, 16:31, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Copilul este deja „contaminat” de aerul poluat înainte de venirea lui pe lume
bebe

Chiar în burtica mamei, bebelușul nu este protejat de poluarea aerului, potrivit unui nou studiu realizat la Universitățile Hasselt (Belgia) și Aberdeen (Scoția), publicat în revista The Lancet, transmit agențiile de presă internaționale.

Precedentele cercetări au relatat despre prezența particulelor fine în placentă. Potrivit ultimelor observații, aceste particule au fost descoperite în organele fătului, cum precizează profesorul Tim Nawrot de la Universitatea Hasselt. De altfel, este pentru prima dată când cercetătorii ajung la această concluzie.

În ficat, plămâni, creier

„Știam că expunerea femeii însărcinate la poluarea aerului provoacă o infiltrare a particulelor fine în placentă. Este motivul pentru care am dorit să mergem mai departe și să studiem inclusiv impactul asupra dezvoltării fătului în uter, explică profesorul Tim Nawrot. Noi am constatat în premieră că aceste particule fine penetrează chiar organele fătului. Aceste particule sunt prezente în ficat, plămâni și chiar în creier, deci, în organe în plin proces de formare și dezvoltare în cazul copilului ce urmează să vină pe lume”, a adăugat acesta.

O constatare alarmantă

„Prezența particulelor fine în creier este în mod deosebit alarmantă”, spune și profesorul Paul Fowler de la Universitatea Aberdeen. „Asta înseamnă că agenții poluanți pot avea urmări asupra ansamblului celulelor și organelor fătului, via creier.”

S-a demonstrat că expunerea la poluarea aerului în timpul sarcinii mărește riscul de avort spontan, de naștere prematură, complicații în privința sănătății sugarului sau alterarea dezvoltării cerebrale.

Acest studiu demonstrează cât de important este să limităm emisiile de particule, în special a particulelor provenite din combustibilii fosili, subliniază cercetătorii.