Coreea de Nord susține că va lovi Coreea de Sud
Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a transmis azi că Phenianul va viza Coreea de Sud cu „forţa sa de luptă nucleară” dacă este atacat, potrivit dpa.
Kim Yo Jong, înalt oficial al Partidului Muncitoresc Coreean aflat la putere, a precizat că Coreea de Nord nu va lovi niciodată prima.
„Forţa nucleară va trebui să-şi îndeplinească inevitabil datoria”
„În cazul în care Coreea de Sud optează pentru confruntarea militară cu noi, forţa noastră de luptă nucleară va trebui să-şi îndeplinească în mod inevitabil datoria”, a declarat Kim Yo Jong, potrivit unui comunicat publicat de KCNA.
Încă de săptămâna trecută Kim Yo Jong a făcut referire la comentariile lui Suh asupra capacităţilor ofensive ale ţării sale împotriva Coreei de Nord, acuzându-l că face remarci nesăbuite despre o „lovitură preventivă”. Ea a spus cu acel prilej că Coreea de Sud riscă o „ameninţare gravă”, dar nu a dat detalii.
„Dar dacă Coreea de Sud, din orice motiv (…) optează pentru o astfel de acţiune militară ca ‘lovitură preventivă’ promovată de (ministrul apărării Suh Wook), situaţia se va schimba”, a mai transmis Kim Yo Jong.