Corina Crețu: „Nu s-a săpat nicio groapă pentru niciunul din aceste spitale”
Eurodeputata Corina Crețu, fost comisar european, membră a Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor, atrage atenția că România are restanțe mari la accesarea banilor europeni, inclusiv pentru sănătate.
Corina Crețu a evidențiat că deși România a cerut prorograrea termenului până la care poate accesa banii pentru cele trei spitale regionale, banii nu sunt folosiți nici la 6 ani de la alocarea lor. „Spitalele regionale, sunt bani parcați din 2015, iar Guvernul României a cerut în 2018 ca realizarea acestor spitale regionale de la Cluj, Iași și Craiova să fie mutate din bugetul 2014 – 2020 pe 2021 – 2027, iar guvernele care au venit după schimbarea puterii au rămas cu această solicitare. Nu s-a săpat nicio groapă pentru niciunul din aceste spitale, deși există studii de fezabilitate realizate de Banca Europeană de Investiții, amplasamentele sunt realizate. Acum este treaba Guvernului României”, a spus Corina Crețu la Europa FM.
Nu există o echipă de negociere
Din exercițiul financiar trecut, România a accestat până acum, puțin pentru jumătate din banii disponibili pentru perioada 2014-2020. Mai poate depune proiecte viabile până la finalul acestui an, dacă nu, riscăm să pierdem 20 de miliarde de euro, spune eurodeputata Corina Crețu.
„Este foarte trist pentru că ne-am bătut pentru aceste alocații și iată că banii nu se cheltuie. Programele operaționale 2021 – 2027 sunt absolut blocate pentru că nu există o echipă de negociere și nu au fost pregătite. În momentul în care au venit PNRR-urile, România neavând proiecte – aceasta fiind mereu problema principală a României, să aibă proiecte mari, proiecte mature – cele mai avansate proiecte au fost trecute în PNRR”, a adăugat Corina Crețu pentru Europa FM.