Cornel Dinicu, arestat preventiv. Asociații și administratorul firmei au primit arest la domiciliu

Publicat: 03 ian. 2024, 21:36, de Ovidiu Zară, în ACTUALITATE , ? cititori
Cornel Dinicu, arestat preventiv. Asociații și administratorul firmei au primit arest la domiciliu

Magistrații de la Judecătoria Ploiești au decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Cornel Dinicu, patronul real al firmei care administra pensiunea Ferma Dacilor din Tohani.

UPDATE! ”Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis în parte, miercuri seară, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pe numele omului de afaceri Cornel Dinicu, pe motiv că ar fi fost inițiatorul și administratorul de fapt al complexului turistic Ferma Dacilor din Tohani.
Ceilalţi doi inculpaţi, Adrian Vitomir Ristin și Marian – Viorel Olteanu, care sunt asociați in actele firmei (n.r. – primul este si administator) Ferma Dacilor Production SRL au primit mandate de arest la domiciliu.
Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Cornel Dinicu, Adrian Vitomir Ristin și Marian – Viorel Olteanu sunt acuzaţi de săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru (art. 255 alin. 1 și alin. 2 C.pen. rap. la art. 254 alin. 2 C.pen.), fals intelectual în formă continuată (art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) și abuz în serviciu în formă continuată (art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.), ultimele două infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen.
Alături de aceştia mai sunt cercetaţi penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual (art. 321 alin. 1 C.pen.) și abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 C.pen.), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., fostul primar al comunei Gura Vadului şi un funcţionar public cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, pe motiv că ar fi emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcției aferente “Fermei Dacilor” care ar atesta fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului”, se arată în comunicatul Judecătoriei Ploiești.

Textul original:

În mod surprinzător, anchetatorii par a se antepronunţa în acest caz, excluzând ipoteza unei mâini criminale. Acest lucru este întărit şi de faptul că lui Cornel Dinicu, care se bucură de prezumpţia de nevinovăţie până la o eventuală condamnare definitivă şi irevocabilă, i s-a transmis prin interpuşi de către anchetatori, exact la momentul în care îşi înmormânta fiul, că va fi reţinut şi arestat, fiind considerat vinovat de incendiul în care au pierit nouă persoane. Important de reţinut este şi faptul că marţi dimineaţa, la ora 6.20, la momentul efectuării percheziţiei dispusă la locuinţa lui Cornel Dinicu, anchetatorii au refuzat cererea acestuia de a fi asistat de un avocat ales. Culmea, Din aceste motive, Cornel Dinicu s-a prevalat de dreptul la tăcere şi a refuzat să facă declaraţii. El a precizat anchetatorilor că va face declaraţii doar în faţa judecătorilor.

Anchetatorii au exclus din start o mâna criminală. Incendiul s-ar fi produs de la … un televizor!

Conform informaţiilor şi a documentelor aflate în posesia noastră, procurorii şi criminaliştii merg doar pe ipoteza izbucnirii unui incendiu accidental la mansarda pensiunii, într-un spaţiu utilizat ca apartament de către familia Dinicu, care s-ar fi produs din cauza unui scurt-circuit la un televizor.
Cu toate acestea, ţinând cont de faptul că incendiul s-a produs concomitent pe toate laturile clădirii – lucru imposibil dacă ar fi fost doar un focar la mansarda respectivă – este imposibil de stabilit cu certitudine că focul ar fi fost produs doar din cauza unui scurt-circuit produs la un televizor.
Surprinzător însă, pompierii, criminaliştii şi procurorii au mers doar pe această ipoteză, excluzând o mână criminală.
Acest lucru reiese din consemnările făcute în Procesul – Verbal de intervenţie nr. 259 din data de 28 decembrie 2023 de către colonel Nicolae Tudoroiu – fostul şef al ISU Prahova (n.r. – după tragedia de la Ferma Dacilor și-a dat demisia din funcţia de comandă, la solicitarea şefului DSU, Raed Arafat) şi de comisarul şef Ion Bucuioc.
“Mijlocul care putea produce aprinderea: televizor; Primul material care s-a aprins: mase plastic; împrejurarea determinant: alte aparate electrice lăsate sub tensiune şi nesupravegheate”, se consemnează în documentul respective.

Condiţiile invocate de anchetatori cu privire la dezvoltarea şi propagarea rapidă a incendiului sunt …. de râsu’ – plânsu’

În ceea ce priveşte condiţiile care ar fi contribuit, în opinia pompierilor şi a criminaliştilor, la dezvoltarea şi propagarea incendiului care a cuprins şi a făcut scrum tot complexul turistic într-un timp record, de numai circa 15 minute, documentul menţionat subliniază “o cantitate mare de material combustibile aflate în zona de ardere, observare târzie, prezenţa curenţilor de aer”.
Dar oare ce fel de material combustibil ar fi putut propaga incendiul într-un timp record în opinia pompierilor şi a criminaliştilor? Lemnul ignifugat şi tratat cu alte material ignifugate de ultimă generaţie? Cablurile electrice care erau ignifuge, aveau copex, şi erau varianta premium de pe piață? Culmea, niciunul dintre acestea!?
Cât despre “prezenţa curenţilor de aer” despre care pompierii spun că ar fi propagate rapid incendiul, nici vorbă! Asta deoarece la momentul declaşării şi a propagării cu rapiditate a flăcărilor mistuitoare vântul nici măcar nu adia …

Pompierii au alimentat incendiul cu “materiale combustibile” care nu se regăseau în focarul iniţial pe care “l-au identificat”

Şi atunci care ar fi fost totuşi materialele combustibile aflate în zona de ardere, adică în apartamentul familiei Dinicu amplasat la etaj, despre care pompierii şi criminaliştii spun că ar fi putut propaga incendiul într-un timp record? Ei bine, materialele combustibile la care au făcut referire pompierii şi criminaliştii ar fi lemnul ignifugat, dar şi … (ATENŢIE) ulei, jumări, untură, carne şi alte produse sau alimente de origine animală.
Acest lucru nu însă are niciun fudament logic, deoarece alimentele şi produsele pomenite se aflau în bucătăria restaurantului aflată la parterul pensiunii, nu în apartamentul privat al familiei Dinicu, locaţie de unde pompierii au spus că ar fi izbucnit incendiul din cauza unui televizor!


Ce spun specialiştii contactaţi de Puterea

Mai mulţi pompieri şi criminalişti contactaţi de Puterea, care au preferat să-şi menţină anonimatul, ne-au dezvăluit că informaţiile consemnate de pompieri şi criminalişti, şi însuşite de procurori, ridică mari semne de întrebare, în condiţiile în care aceştia refuză să ia în considerare o mână criminală şi nu pot explica logic cum un “incendiu accidental” provocat de un televizor, despre care se spune că s-ar fi manifestat într-un singur focar, s-a propagat concomitent pe două laterale ale complexului turistic.

Dacă incendiul s-ar fi manifestat accidental într-o singură încăpere, spun specialiştii contactaţi de Puterea, forța de propagare a flăcărilor ar fi fost lineară. Numai că incendiul despre care pompierii şi criminaliştii menţionează că s-ar fi produs la mansarda locaţiei turistice – mai precis într-un dormitor privat din apartamentul familiei Dinicu – a mistuit în doar circa 15 minute, cu o forță incredibilă, întreaga pensiunea de formă pătrată, concomitent, pe cel puțin două dintre laturi (stânga – dreapta).
“Aceste aspecte de ordin tehnic ar trebui să conteze în anchetă, pentru că pot demonstra că focul a fost pus intenţionat”, au declarant sursele noastre.

Podeaua de piatră a fermei ardea în mod inexplicabil

Un alt lucru extrem de important, pe care-l dezvăluim în exclusivitate, este acela că la momentul la care primele persoane aflate la etajul clădirii au reuşit să se evacueze, acestea au observat că incendiul nu afectase lemnul din restaurantul aflat la parter, dar flăcările se manifestau inexplicabil pe podeaua de piatră din locaţia respectivă.
Din acest motiv, martorii supravieţuitori aflaţi în “Ferma Dacilor” la momentul tragediei susţin inclusiv ipoteza că cineva ar fi putut intra în miez de noapte, când toată lumea dormea, în incinta locaţiei şi ar fi putut stropi inclusiv podeaua de piatră cu substanţe combustibile care au contribuit la propagarea rapidă, cu o forţă extraordinară, a incendiului. Această ipoteză este posibilă, ţinând cont de faptul că proprietarii pensiunii nu obişnuiau să închidă noaptea uşile cu cheie.

Senzorii de fum şi sistemul de stingere a incendiilor nu a funcţionat în noapte tragediei

Un alt lucru important despre care anchetatorii nu pomenesc este acela că “Ferma Dacilor” dispunea de senzorii de fum şi de un sistem modern de stingere a incendiilor, cu hidranţi interiori şi exteriori alimentaţi la bazine în care existau circa 600 de litri de apă. În mod inexplicabil, acestea nu au funcţionat la momentul declanşării incendiului mistuitor. Tot inexplicabil este şi faptul că niciun câine de pază din incinta fermei nu a lătrat la momentul izbucnirii incendiului, deşi de obicei aceştia reacţionau zgomotos ori de câte ori se producea un eveniment nedorit.

Unde sunt înregistrările video din noaptea tragediei?

Unul din elementul-cheie neluat în seamă de anchetatori îl reprezintă sistemul de monitorizare video a pensiunii. Invocând faptul că acesta a fost distrus în totalitate în urma incendiului, anchetatorii au omis să ia în calcul faptul că imaginile care ar putea demonstra că incendiul a fost provocat de o mână criminală ar putea fi fost stocate în cloud, astfel că ar putea ieşi la iveală la un moment dat pentru a demonstra existenţa unei mâini criminale.

Ce surpriză pregătise Cornel Dinicu copiilor şi invitaţilor săi pentru a doua zi de Crăciun

Cornel Dinicu decisese de mai multă vreme ca în noaptea de Crăciun din 2024 să organizeze la “Ferma Dacilor” o petrecere la care să participe doar oameni dragi sufletului său. Adică doar copiii săi, rude, prieteni apropiaţi şi copii acestora. Iubitor de natură, Cornel Dinicu plănuise ca a doua zi de Crăciun, dis-de-dimineaţă, să facă o surpriză copiilor şi invitaţilor săi: o excursie în natură, în Piatra Craiului.
Acesta a fost şi motivul pentru care petrecerea de Crăciun s-a terminat devreme, iar invitaţii s-au retras în dormitoarele din locuinţa privată a familiei Dinicu, amplasată într-un corp separat de clădire din incinta Fermei Dacilor.

Care sunt acuzaţiile anchetatorilor

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Cornel Dinicu, Adrian Vitomir Ristin și Marian – Viorel Olteanu sunt acuzaţi de săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru (art. 255 alin. 1 și alin. 2 C.pen. rap. la art. 254 alin. 2 C.pen.), fals intelectual în formă continuată (art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) și abuz în serviciu în formă continuată (art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.), ultimele două infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen.
Alături de aceştia mai sunt cercetaţi penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual (art. 321 alin. 1 C.pen.) și abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 C.pen.), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., fostul primar al comunei Gura Vadului şi un funcţionar public cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, pe motiv că ar fi emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcției aferentă “Fermei Dacilor” care ar atesta fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
În legătură cu aceste acuzaţii vom reveni!