Coronavirus: 3.082 cazuri noi în ultimele 24 de ore la aproape 16.000 de teste

Publicat: 10 ian. 2021, 13:09, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Coronavirus: 3.082 cazuri noi în ultimele 24 de ore la aproape 16.000 de teste
COVID-19

Un număr de 3.082 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 15.797 de teste la nivel naţional, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până duminică, pe teritoriul României au fost confirmate 671.284 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 598.610 de persoane au fost declarate vindecate.

La nivel naţional, până la această dată au fost prelucrate 5.017.624 teste. Dintre acestea, 15.797 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.765 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.032 la cerere. 

Un număr de 8.744 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.065 la terapie intensivă, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Pe teritoriul României, 31.382 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.637 se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 48.398 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată – 72.

62 de decese

Alte 62 de decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore din cauza infecţiei cu noul coronavirus, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, este vorba de 37 de bărbaţi şi 25 de femei, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Sălaj, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Bucureşti.

Dintre acestea, două decese au fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, două decese la categoria 40-49 ani, şapte la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 11 la categoria de peste 80 de ani.

GCS arată că 59 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar trei pacienţi nu au înregistrat comorbidităţi.

Până în prezent, 16.654 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România de la începutul pandemiei.